9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportDelegația FMI în România are un nou șef. Când vine la București

Delegația FMI în România are un nou șef. Când vine la București

Șefa misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru România, Andrea Schaechter, și-a încheiat mandatul, după doi ani și jumătate, și va fi înlocuită cu Reza Baqir, transmite Mediafax. El va veni în România între 12 și 15 ianuarie. 

“Domnul Reza Baqir a fost numit noul şef al misiunii pentru România şi va vizita Bucureştiul în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor. El a înlocuit-o pe Andrea Schaechter, care şi-a finalizat mandatul, după doi ani şi jumătate, în conformitate cu politicile obişnuite de rotaţie a carierei”, a declarat luni, într-un comunicat, Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria.

Reza Baqir lucrează la Fondul Monetar Internaţional din anul 2000, având funcţia de şef al diviziei Politica datoriei.

Schaechter a fost şeful misiunii pentru România, Ucraina şi Kosovo din iunie 2013.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă