18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportBăsescu s-a întâlnit luni noaptea cu liderii PDL. Preşedintele către Prigoană: Ai...

Băsescu s-a întâlnit luni noaptea cu liderii PDL. Preşedintele către Prigoană: Ai negociat toată primăria cu Oprescu?

Preşedintele Traian Băsescu a participat, luni noaptea, în Modrogan, la o discuţie cu liderii PDL şi l-a ironizat pe Silviu Prigoană, candidatul acestei formaţiuni la primăria Capitalei, întrebându-l: “Ai negociat toată primăria cu Oprescu sau au rămas bucăţi nenegociate?”, a declarat o sursă prezentă la discuţii pentru HotNews.ro. Potrivit acesteia, mai mulţi lideri i-ar fi cerut lui Emil Boc să-şi anunţe candidatura la primăria Clujului, însă şeful statului ar fi închis subiectul declarând că “nu trebuie să-i spună cineva lui Boc ce trebuie să facă, hotărăşte singur”.

Alţi pedelişti s-ar fi plâns că partidului îi “lipseşte orgnaizarea la vârf”, în timp ce Boc le-ar fi răspuns că “lipseşte organizarea la bază”, a mai declarat sursa citată. Prezenţa lui Traian Băsescu luni noapte în Modrogan, nu şi conţinutul discuţiilor, a fost confirmată de alte două surse.

Discuţia de luni noaptea ar fi avut loc după şedinţa Biroului Permanent de luni seara, care a durat mai bine de 4 ore. La finalul şedinţei, Emil Boc a declarat că municipiul Bucureşti reprezintă o prioritate majoră pentru PDL.

“Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştie toată lumea este faptul că PDL este pregătit să câştige alegerile locale şi să continue guvernarea după 2012 alături de actualii parteneri de guvernare. Am discutat aspecte care ţin de campania electorală locală, inclusiv municipiul Bucureşti care reprezintă o prioritate majoră pentru PDL”, a afirmat Boc, citat de Agerpres.

Şedinţa PDL şi discuţiile cu Traian Băsescu au avut loc pe fondul unei puternice crize interne, generate de revenirea primarului Cristian Popescu Piedone la USL, de renunţarea la semnarea protocolului cu UNPR şi de excluderea europarlamentarului Cristian Preda din partid. Pe de altă parte, există informaţii că şi primarul sectorului 2, Neculai Ontantu, şi-ar negocia în aceste zile transferul la USL, potrivit HotNews.ro. Ontanu a criticat la sfârşitul săptămânii PDL, acuzându-l că a “dus la sărăcirea populaţiei”.

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă