17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăDouă evenimente istorice ale anului 2019: Președinția Consiliului UE și vizita Papei...

Două evenimente istorice ale anului 2019: Președinția Consiliului UE și vizita Papei Francisc

Exercitarea Președinției Consiliului Europene de către România, în primele șase luni ale anului 2019, este însoțită de vizita în România a Papei Francisc, în perioada 31 mai – 2 iunie.

Deși se suprapun, aceste două  evenimente nu au legătură directă. Totuși, se știe că, în anul 2019, această a doua vizită a unui Suveran Pontif în România (după aceea a a Papei Ioan Paul al II-lea) este rezultatul mai multor ani de negocieri politice.

„Este un răspuns al Sfântului Părinte la invitaţiile care i-au fost adresate în aceşti ani, pe care îl aşteptam cu emoţie şi speranţă şi pentru care am depus toate străduinţele”, explica ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu-Petru Zăpîrțan, citat de Vatican News.

“Vizita Sanctităţii Sale va fi o ocazie de a arăta că în România, în ciuda dificultăţilor pe care le aduc procesele social-economice, se dezvoltă legături profunde cu spaţiul european, se cultivă valorile Uniunii Europene, se promovează un înţeles complex al împlinirii umane. România va putea arăta Sfântului Părinte chipul unei ţări în care credinţa este trăită în biserici diferite, dar care toate cultivă marile valori ale umanismului, de promovarea cărora este atât de ataşat (…). La scurt timp de la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, în zilele exercitării Preşedinţiei româneşti a Consiliului Uniunii Europene, vizita Papei se înscrie ca un eveniment istoric de puternică semnificaţie, ale cărei reverberaţii vor pătrunde în spiritualitatea românilor”, subliniază ambasadorul României la Vatican.

Papa Francisc vizitează România la invitația președintelui  Klaus Iohannis, a autorităților statului român și a Bisericii Catolice din România. Cu acest prilej, Suveranul Pontif urmează a se întâlni cu președintele României, cu premierul, cu patriarhul Daniel și cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române.

Programul în România al Suveranului Pontif va include vizite la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă