20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPolitică28 de ani de la Revoluția Română. Astăzi e zi de doliu...

28 de ani de la Revoluția Română. Astăzi e zi de doliu în Timișoara

Data de 17 decembrie a fost declarată zi de doliu pe raza municipiului Timișoara prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului nr. 112/14.12.1993.

Comemorarea a 28 de ani de la Revoluția care avea să înlăture regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu a început de ieri în orașul de pe Bega, aseară fiind programat, printre altele, Marșul Libertății, pe traseul Operă – Catedrală – Operă, ca un omagiu celor căzuți în revoluție, urmată de aprinderea candelelor în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989, scrie Timișoara Express, care prezintă și programul complet al manifestărilor.

Astăzi, începând cu ora 13.00, ora 13-14, este programată la Cimitirul Eroilor o depunere de coroane, apoi slujba de pomenire a eroilor-martir și parastas. Organizatori: Asociația  „17 Decembrie a Răniților și Familiilor Îndoliate din Revoluția 1989”, ALTAR 1989, Asociația „Forumul Revoluției din Decembrie 1989”, Asociația „16 decembrie 1989”, Asociația „Memorialul Revoluției“.

La ora 19.00, la Catedrala Mitropolitană va avea loc un moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor-martir.

Revoluţionarii timişoreni au cerut ieri primăriei să afişeze la Opera Naţională Română din municipiu conţinutul Proclamaţiei de la Timişoara. Solicitarea a fost făcută în cadrul şedinţei festive a Consiliului Local care a marcat, sâmbătă, începerea manifestărilor dedicate comemorării Revoluţiei din 1989.

Manifestaţiile începute la Timişoara, în 15-16 decembrie 1989, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes, însoţite de o reprimare sângeroasă, dar şi de declararea oraşului liber de comunism, în 20 decembrie 1989, şi-au găsit ecoul la Bucureşti în 21 decembrie, arată o analiză retrospectivă realizată de Mediafax.

După o noapte de foc, Ceuşescu fugea, puterea rămânând scurtă vreme în mâinile poporului din stradă. Ce a urmat nu a fost elucidat nici până astăzi, vinovaţi de sute de crime rămânând nepedepsiţi.

Cele mai citite

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...
Ultima oră
Pe aceeași temă