Întrebare la Radio Erevan: cum poate fi exclus un stat din UE?
Răspuns: În principiu nu este posibilă excluderea, dar ne bazăm pe fantezia României
La aproape 15 ani de când Occidentul s-a hotărât să scoată ţara din zona gri a dilemelor strategice, România vrea să-şi abandoneze azimutul european şi să se întoarcă la relativismul balcanic, prin amânarea statului de drept, suspendarea legilor şi instalarea arbitrariului. România nu a redevenit doar o ţară instabilă, în care se poate întâmpla orice, în orice moment, dar şi-a reluat, odată cu venirea la putere a USL, şi celebrul discurs din epoca ceauşistă al „neamestecului în treburile interne „, după ce Comisia Europeană a constat cele mai mari abateri ale ţării de la drumul democratic, din ultimii zece ani.
Reconfigurarea din ultimele zece zile are loc printr-un joc periculos în care România a acceptat în mod tacit propaganda Moscovei şi s-a răţoit la Uniunea Europeană. Premierul Victor Ponta, oricum necredibil pentru Vest, după ce a fost confirmat de mai multe ori plagiatul lucrării sale de doctorat, avea nevoie de un aliat solid, care să combată reproşurile zilnice aduse României de la Bruxelles şi din celelalte mari capitale europene. După ce Vocea Rusiei, oficiosul Kremlinului a vorbit despre amestecul Washingtonului în lovitura de stat prin care a fost suspendat Traian Băsescu, premierul Victor Ponta a vrut să facă un contract cu firma de relaţii publice care se ocupa de imaginea şi comunicarea marelui concern energetic rusesc, Gazprom. Specialiştii l-au prevenit pe Victor Ponta că este vorba despre un „război al informaţiilor” între Traian Băsescu şi inamicii săi şi că are nevoie nu doar de propagandă politică de cea mai bună calitate, ci şi de manipulare la nivel internaţional, în aşa fel încât reacţiile liderilor marilor puteri, care vin în sprijinul lui Traian Băsescu, să fie anihilate, contrazise cu argumente şi apoi aruncate la coşul de gunoi, ca nerelevante.
Manipularea se face între timp de la Palatul Cotroceni prin apăsarea butonului care declanşează naţionalismul şi mândria românilor de a ieşi din marginalitate şi de a se comporta ca o ţară mare, importantă şi sigură de sine. Liderul PNL, înscăunat provizoriu preşedinte al ţării, îi ceartă pe europeni în fiecare zi că se amestecă în treburile ţării, atrăgându-le atenţia că „Suveranitatea României este prevăzută în Constituţie”, că „preşedintele României, deplin sau interimar, nu primeşte ordine şi dispoziţii de la nimeni”. Criticile din raportul anual al Comisiei Europene referitoare la încălcarea statului de drept sunt pentru Crin Antonescu „teme” care „exced”
„atribuţiile Comisiei”. Noii lideri de la Bucureşti nu mai vor să ştie unde greşesc, nu mai vor să fie ajutaţi din afară şi mai ales nu mai vor să respecte regulile Bruxelles-ului, fiindcă „România nu este o colonie”, după cum s-a exprimat Victor Ponta, atunci când a apostrofat-o pe Angela Merkel. Preşedintele interimar şi premierul nu se gândesc nici măcar la beneficiarul major al haosului autohton.
Exhibiţionismul colectiv al liberalilor şi socialiştilor şi emanciparea lor de sub „tutela” europeană pun în discuţie şi încrederea pe care Statele Unite ar putea să o mai aibă în România, spre încântarea imediată a Moscovei. Proiectul amplasării în sudul ţării a scutului american antirachetă este pus în pericol de instabilitatea politică din ţară, de criza constituţională pe care o traversează România, dar mai ales de redistribuirea priorităţilor de către cele două grupuri de interese care-i susţin pe artizanii haosului din ultimele zece zile: Crin Antonescu şi Victor Ponta. Cum spunea poetul german Hans Magnus Enzensberger, în Balcani liderii „nu sunt protagonişti, ci doar sforari”. Ei nu au o viziune pentru modernizarea ţării lor, ci doar orgolii prea mari, numeroase interese şi setea răzbunării. În Balcani istoria îşi ia mereu revanşa prin întoarcerei ritualice în trecut. România revine în această regiune permanent instabilă, în care exaltarea conducătorilor contrastează cu sărăcia popoarelor, în care vanităţile naţionaliste aprind fitilele bătrânelor butoaie cu pulbere, în care fuga de regulile lumii civilizate este un reflex necondiţionat, un loc marginal pe care Rusia vrea să-l controleze mai bine decât NATO şi unde statele alunecă de la est la vest, doar pentru a face o acoladă şi pentru a avea de unde să se întoarcă.
