Stiati ca in Romania exista o zi pe an care este ziua oficiala a Holocaustului? Aveti idee cati civili evrei a executat armata noastra la Odessa din ordinul maresalului Antonescu? stiti ca studiul Holocaustului a fost introdus in programa scolara si ca exista chiar un manual foarte bun? In scoala unde invata copilul dvs. se studiaza dupa un asemenea manual? stiti cati supravietuitori ai Holocaustului, evrei romani, mai traiesc inca la noi, in indiferenta generala?
Probabil ca nu. Asta imi vine in minte cand aud de noua propunere de a se introduce studiul obligatoriu al comunismului in programa scolara si crearea unei zile la fel de obligatorii pentru victimele comunismului. Cum o asemenea initiativa a existat deja privind Holocaustul, cred ca, inainte de a face la fel pentru comunism, ar fi bine sa vedem care a fost soarta primei idei de acest tip.
Raspunsul e clar. Condamnarea oficiala a Holocaustului, recunoasterea de catre presedintele Ion Iliescu ca a existat in istoria noastra asemenea "barbarie, aceasta rusine de care nu ne vom spala niciodata in fata lumii civilizate", cum plastic scria primarul roman al Odessei, in incercarea ratata de a-l convinge pe Maresal sa anuleze ordinul de executie, a esuat in a crea o dezbatere nationala, o reexaminare a istoriei noastre, cu ce a fost bun sau rau in ea.
Ne amintim de oameni drepti precum primarul Odessei sau al Cernautilor (destituit de Antonescu pentru ca incerca sa faca scapati evrei), dar uitam ca acestia luptau tot cu ai nostri. Eu aveam aproape patruzeci de ani cand bunica-mea, in sfarsit, mi-a povestit ce s-a intampat cu evreii din Cahul, orasul ei natal din Basarabia. Am intrebat-o doar cand barbatul meu a devenit membru al acestei Comisii pentru studiul Holocaustului, si atunci am descoperit cu stupoare ca ea stia perfect ce se intamplase cu ei, desi nu mi-ar fi vorbit niciodata din initiativa ei. Nu a scapat nici unul, asta s-a intamplat cu ei. In ce priveste volumul cu supravietuitorii Transnistriei si Auschwitzului editat de Institutul Roman de Istorie Recenta si publicat de Polirom ("Holocaustul evreilor romani" – inca in librarii), nu cred ca am vazut vreo recenzie a sa, desi se citeste mai repede decat cel mai pasionant roman. Chiar mai rau decat la noi e in Basarabia sau Bucovina, unde s-a petrecut totul, dar multi romani se victimizeaza doar pe ei, ignorand complet suferintele altora – si contributia noastra la ele.
Mai iritant, cu prilejul celei de-a doua comisii prezidentiale, cea condusa de Vladimir Tismaneanu, care trebuia sa se ocupe de comunism, s-a vazut imediat ce efecte pur formale a avut prima. A fost o revarsare de antisemitism. Absolut fara nici o legatura cu subiectul, faptul ca Tismaneanu provine dintr-o familie evreiasca a fost invocat de nenumarate ori. Fiind probabil cel mai mediatizat roman de origine evreiasca, i s-au atribuit toate relele. Despre tata-sau atat s-a scris incat ai fi crezut ca e principalul responsabil de comunismul romanesc. Toti oamenii din viata publica, in tara noastra salbatica, am avut parte de abuzuri in ultimii douazeci de ani de libertate de exprimare, dar parca astea antisemite sunt mai inacceptabile ca altele. Sunt un fel de test minimal de civilizatie, la care cadem mereu.
Dezbaterea Holocaust versus gulag este una absurda. Mai ales daca esti roman. Un regim romanesc, nu unul de ocupatie, i-a confiscat radioul lui Mihail Sebastian, acest mare scriitor roman, si a decretat ca evreii nu au dreptul la radio. Daca, in parte, comunismul a fost o ocupatie straina (dar mai tarziu a devenit pur nationala), antisemitismul nostru nu a fost adus de nazisti. Era deja la noi. si daca atunci cand ma induiosez de victimele comunismului ma identific cu ele complet (romani ca si noi, care am fost deportati in Siberia de rusi etc.), nu ma identific cu victimele Holocaustului, pentru ca nu reusesc sa ma pun in pielea lor integral. Compasiunea mea pentru prima categorie este deci, in parte si fara sa vreau, egoista, ca tot ce e bazat pe identificare. Cu comunismul plang ranile familiilor noastre, tara care am fi putut fi etc.
Cu Holocaustul, amestecul de oroare si rusine care ma incearca atunci cand vad un cimitir evreiesc, la Odessa sau la Cernauti ori pierdut intre dealuri in Transnistria, e unul mai altruist, de sorginte mai nobila. Plang suferintele altora, contributia noastra la ele si ideea generala ca umanitatea careia ii apartinem poate ajunge la asemenea extreme. Nu le putem ierarhiza, dar cred ca e bine sa intelegem bazele psihologice ale comparatiei involuntare pe care o facem, altfel multi dintre noi vor ramane niste antisemiti latenti.
Cred ca elevii din Romania ar trebui sa stie de Odessa, de Transnistria, ca si de Sighet si Jilava. Dar nu cred ca a le baga pe gat manuale sau zile speciale e solutia cea mai buna. In nomenclatorul european de competente pe care ar trebui sa le aiba un absolvent de liceu, cea civica este la loc de frunte. In programa noastra scolara nu i se dedica nici un fel de timp, daca nu e vorba de ore formale de educatie civica, predate de fosti profesori de socialism stiintific. Cred ca fiecare elev ar trebui sa vada obligatoriu Sighetul sau Aiudul, sa viziteze un cimitir evreiesc si sa afle contributia evreilor la modernitatea noastra, ca si tragedia Holocaustului, sa vada filme nedidactice despre comunism si Holocaust, ca 4,3,2 sau La vita è bella.
Nimeni nu ar trebui sa absolveasca zece clase fara sa fi avut o dezbatere strasnica pe aceasta tema cu profesorii, parintii si colegii. Pentru asta putem taia fara grija din multele ore de matematica neaplicata si nu e nevoie sa mai introducem nimic in programa deja supraincarcata de bacalaureat. Asta e reforma pe care mi-o doresc.
