În învățământul preuniversitar românesc există două mari federații sindicale reprezentative, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ (FSE „Spiru Haret“), conduse de Simion Hăncescu și, respectiv, Marius Ovidiu Nistor.
Cele două federații rămân pilonii principali în cadrul confederațiilor din care fac parte, sindicaliștii din învățământ fiind principalii cotizanți la bugetele acestora. Fiecărui membru de sindicat i se reține 1% din salariu, bani direcționați către conturile sindicatelor. De pe site-ul FSLI, aflăm că numărul membrilor acestei federații reprezintă 63% din numărul total al angajaților din educație, aproximativ 189.000 de angajați. Din păcate, modul în care au fost păstorite cele două mari sindicate seamănă mai mult cu o organizație de tip „cartel“, în care drepturile membrilor de sindicat sunt negociate, uneori în defavoarea acestora, în schimbul promovării liderilor federațiilor în înalte funcții politice.
Nu de puține ori, angajații din învățământ s-au simțit trădați de acțiunile acestor lideri care, în multe cazuri, mai mult mimează că le reprezintă interesele. Odată cu promovarea în posturi politice, foștii lideri uită de interesele membrilor pe care îi reprezentau odinioară, chiar mai mult, devin foarte vocali explicându-le că cererile lor sunt neîndreptățite. Apare o întrebare firească: acești lideri sunt promovați politic pentru loialitatea dovedită față de interesele membrilor lor?!…
Cel mai renumit caz este acela al lui Victor Ciorbea, care, după ce a înființat FSLI, a devenit președinte de confederație, a trecut apoi bariera spre o carieră politică devenind, mai întâi, primarul Bucureștiului, iar apoi prim-ministru în guvernul Convenției Democratice, din partea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, partid ce avea o orientare de centru-dreapta. Acum Victor Ciorbea este numit în funcția de „Avocat al Poporului“, din partea PSD. Nu este singurul lider de sindicat care a ajuns în barca puterii. Unii dintre ei s-au ales chiar cu dosare penale.
Pe 11 iulie, „România liberă“ atrăgea atenția că în loc de CV, pe site-ul Ministerului Educației, la categoria „Despre ministru“, apărea o autoprezentare cu accente naționaliste, din care lăsa să se înțeleagă faptul că oamenii ar avea parte de o carieră mai promițătoare în societatea capitalistă dacă sunt din popor, adică au origine sănătoasă. Această condiție o puneau comuniștii celor care doreau să aibă o ascensiune politică sau în structurile militarizate. Se pare că domnul ministru Liviu Marian Pop voia să sensibilizeze un grup de nostalgici după acea perioadă.
„M-am născut în Vişeul de Sus, în Maramureşul Voievodal, un loc cu oameni sinceri, deschişi şi gata să sară în ajutor ori de câte ori este nevoie. Sunt mândru că am primit o educaţie aleasă de la părinţii şi bunicii mei… Aşa cum spun bătrânii, «omul cât trăieşte învaţă», iar eu sunt deschis la tot ce este nou. Sper că v-am demonstrat până acum că sunt un om modest, din popor, iar cariera de politician este doar
un prilej optim de a veni în sprijinul nostru, al tuturor celor care ne dorim un trai mai bun, un viitor mai fericit pentru copiii noştri“, spunea ministrul Educației.
La puțin timp după această dezvăluire, și-a retras nepotrivitul text și și-a adăugat, așa cum era normal, biografia riguroasă. Conform acestui CV, în perioada decembrie 2007-mai 2012, a ocupat o funcție importantă în FSLI, cea de secretar general, care l-a propulsat direct în Senatul României din partea PSD. Ar fi fost interesant dacă exista în CV o rubrică care să conțină criteriile după care partidul l-a selectat pentru această funcție, rezultatele personale dobândite în lupta sindicală, dar și promisiunile făcute membrilor de sindicat la preluarea mandatului de senator.
Actualii lideri de sindicat sunt atât de pătrunși de realizările personale obținute de fostul lor coleg, încât, uneori, se identifică cu acesta.
Când pe toate canalele se critică inițiativa ministrului Pop în privința soluțiilor găsite pentru editarea manualelor, preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, îi ia apărarea fostului coleg de sindicat: „În fiecare an sute de mii de copii au fost întâmpinaţi în prima zi de şcoală fără să găsească manuale pe bănci. S-a gândit cineva la dezamăgirea copilului care aştepta să îşi răsfoiască manualul, dar pe care l-a primit cu greu abia la jumătatea anului şcolar sau chiar deloc?
Doar în şcolile din România se poate întâmpla o astfel de situaţie: la primele lecţii predate, elevii doar să îşi imagineze cum ar fi să aibă şi manuale. S-a ajuns aici, din cauza intereselor financiare ale editurilor, care au transformat elevii în simple victime ale contractelor păguboase. Soluţia reală este ca Ministerul Educaţiei să fie cel care îşi asumă nu doar conţinutul, ci şi tipărirea manualelor şcolare, scăpând astfel de căpuşarea unui sistem. Salutăm, astfel, intenţia Ministerului Educaţiei de a exista o Lege a manualului şcolar, care, în opinia noastră, ar trebui să fie considerat bun de interes naţional. Totodată, atragem atenţia Parlamentului României că trebuie să trateze cu celeritate și cu maximă seriozitate dezbaterea şi adoptarea acestui act normativ. Credem că minima noastră datorie faţă de elevi este aceea de a nu-i lăsa să devină bătaia de joc a nimănui“.
Emoționant, dar ineficient și poate… ilegal!
Acești lideri sunt plătiți cu salarii și de 80 de ori mai mari decât ale celor pe care îi reprezintă. În 2016, Marius Ovidiu Nistor declara: „Ideea că cineva care are un salariu de 10 ori mai mare nu ar putea înţelege nevoile celui pe care îl reprezintă este o gândire pur şi simplu populistă şi rău intenţionată şi nu cred că a fost lansată de un membru de sindicat. Când jumătate din viaţă ţi-o faci în maşină, mergând în judeţe şi în şcoli, haideţi să facem o analiză la rece. Oricum, este cu mult mai puţin decât are un ministru al cabinetului sau alte funcţii de o asemenea răspundere, numai că apare o mică diferenţă: ministrul nu va răspunde niciodată pentru ceea ce face, primeşte un salariu şi nu îl întreabă nimeni de sănătate, dacă a făcut bine sau rău, în timp ce noi suntem obligaţi să răspundem pentru fiecare pas pe care îl facem“. Comparația pe care o face îi trădează aspirațiile spre care tinde.
Nistor a mai explicat că datorită liderilor de sindicat din educaţie profesorii au câştigat drepturi salariale de miliarde de lei, ceea ce e o dovadă de performanţă.
În tot acest timp, angajații din învățământ își plătesc docili contribuția și așteaptă ca reprezentantul lor sindical să le facă dreptate. Ei vor să li se respecte drepturile și să li se plătească hotărârile judecătorești câștigate în instanță. Numai că… drepturile salariaţilor nu se discută, ele există, sunt cuprinse în Codul Muncii şi trebuie respectate, iar hotărârile judecătoreşti se execută.
