În ultimii 2000 de ani, evreii au cunoscut forţa doar întruchipată într-un bici pe propriile spinări. În ultimele decenii, am ajuns să facem uz de forţă şi astfel ne-am lăsat ameţiţi de putere. Am sfârşit prin a ne imagina că rezolvarea tuturor problemelor stă în folosirea forţei. Cum spune proverbul, omul care are un ciocan, toată ziua ar bate cuie.
În perioada premergătoare formării statului israelian, o mare parte a populaţiei evreieşti din Palestina nu înţelegea limitele forţei şi considera că aceasta poate fi folosită pentru atingerea oricărui scop. Din fericire, în primii ani, lideri ca David Ben-Gurion şi Levi Eshkol înţeleseseră pe deplin că forţa se exercită între anumite limite şi că acestea trebuie respectate. După Războiul de Şase Zile din 1967, Israelul a transformat forţa armată într-una din priorităţile sale. Mantra noastră a devenit „Ce nu poţi face prin forţă poţi face cu o forţă şi mai mare”.
Asediul Fâşiei Gaza este unul dintre efectele acestei viziuni. Originea lui se află în presupunerea greşită a Israelului conform căreia Hamas poate fi înfrântă prin forţa armelor, sau, altfel spus, că problema palestiniană poate fi înăbuşită, şi nu rezolvată.
Dar Hamas nu este o simplă organizaţie teroristă. Hamas este o idee. Una disperată şi fanatică, născută din nefericirea şi frustrarea multor palestinieni. Şi niciodată o idee nu va putea fi zdrobită sub şenilele tancurilor sau prin forţa unui asediu, bombardament, ORI prin atacuri ale comandourilor marine. Ca să contracarezi o idee, trebuie să vii cu o idee mai bună. Singura cale prin care Israelul poate dezamorsa forţele Hamas este să ajungă rapid la un acord cu palestinienii, privitor la înfiinţarea unui stat independent în Cisiordania şi Fâşia Gaza, cu capitala în Ierusalimul de Est, aşa cum era delimitat prin graniţele de la 1967. Israelul trebuie să semneze un acord de pace cu Mahmoud Abbas şi guvernul său şi, astfel, să transforme conflictul israeliano-palestinian într-unul între Israel şi Fâşia Gaza. Iar acest conflict ar putea fi în cele din urmă rezolvat doar prin negocieri cu Hamas sau, mai rezonabil chiar, prin contopirea mişcărilor Fatah şi Hamas. Chiar dacă Israelul va captura sute de nave în drumul lor spre Gaza, chiar dacă îşi va trimite trupele de sute de ori să ocupe Fâşia şi indiferent de câte ori îşi va desfăşura forţele armate, speciale şi de poliţie, problema tot nu va putea fi rezolvată. Problema constă în faptul că nu suntem singuri pe aceste meleaguri, şi nici palestinienii nu sunt. Nu sun-tem singuri în Ierusalim, şi nici palestinienii nu sunt. Cât timp noi, israelienii şi palestinienii, nu vom conştientiza consecinţele logice ale acestei realităţi, vom continua să trăim într-o permanentă stare de asediu – Fâşia Gaza sub asediu israelian, iar Israelul sub asediu arab şi internaţional.
Nu minimizez importanţa forţei. Forţa militară este vitală pentru Israel, fără ea nu am supravieţui nici măcar o zi. Vai de ţările care minimizează eficienţa forţei! Dar, cu toate acestea, nu ne putem permite să uităm, nici măcar pentru o clipă, că forţa este eficientă doar dacă este folosită preventiv, pentru a evita distrugerea şi cucerirea Israelului şi pentru a ne apăra viaţa şi libertatea. Orice tentativă de a folosi forţa ca mijloc de a zdrobi problemele şi de a strivi ideile, orice tentativă de a o folosi altfel decât preventiv şi pentru apărare va aduce după sine alte dezastre asemenea celui pe care l-am provocat în apele internaţionale, în larg, în dreptul Fâşiei Gaza.
