15 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăLifestylePrimul smartphone din lume cu display perforat este aproape de lansare

Primul smartphone din lume cu display perforat este aproape de lansare

În timp ce display-ul său a fost cel mai discutat aspect până în prezent, detaliile despre hardware-ul intern al telefonului nu au ieşit la suprafaţă. Primele detalii despre acest subiect vin însă de la o publicaţie germană (AllAboutSamsung), care listează cam tot ceea ce ne interesează despre acest model. Sperăm doar ca informaţiile să se dovedească a fi adevărate.

Modelul Galaxy A8s este aşteptat momentan în China, deci informaţiile care spun că acesta va fi echipat cu chipset Snapdragon 710 ar putea avea sens, întrucât Samsung vinde în această regiune doar modele cu procesoare de la celebrul producător american. Se pare însă că acesta nu va fi un smartphone mid-range obişnuit, urmând a fi echipat standard cu 6 GB memorie RAM şi 128 GB stocare, valori mai mari şi decât cele de pe Galaxy S9, lansat în primăvara acestui an.

Ecranul Infinity-O de 6,39” va acoperi cea mai mare parte a telefonului, fiind loc doar pentru un mic spaţiu negru între partea de jos a ecranului şi rama metalică. La interior va fi găzduit un acumulator de 3.400 mAh, alături de un senzor de amprentă pe partea din spate, şi un sistem triple-camera cu senzori de 24, 10, respectiv 5 megapixeli. Camera frontală, găzduită în micul orificiu din colţul din stânga sus al ecranului va oferi o rezoluţie de 24 megapixeli.

În materie de dimensiuni, Galaxy A8s ar putea să măsoare 159,11 x 74,88mm x 7,38mm, valori mai mici decât cele ale lui Galaxy Note9, în ciuda faptului că display-urile sunt aproape la fel de mari. Nu este clar însă dacă acest model va beneficia de un ecran QHD sau Full HD, însă având în vedere lansările din gama Galaxy A din trecut, probabil că este vorba despre unul cu rezoluţie mai mică.

Cele mai citite

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, vine în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită de două zile, în perioada 13-14 mai 2024.  Luni, 13 mai,...

Cum alegi mobila de dormitor: Ghid complet pentru o amenajare eficientă și confortabilă

Dormitorul este una dintre cele mai importante camere din casa ta. Este locul unde petreci o mare parte a timpului, unde te odihnești și...

Caracteristicile adevăratului european

De Ziua Europei, cetățenii Bătrânului Continent au înțeles ce îi unește. Iată câteva criterii care caracterizează europeanul de astăzi: Să aibă o relație cu vecinul...
Ultima oră
Pe aceeași temă