19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleMelania Trump a decis tăierea faimoasei magnolii de la Casa Albă, veche...

Melania Trump a decis tăierea faimoasei magnolii de la Casa Albă, veche de 200 de ani

”Arhitectura şi structura per ansamblu ale acestui arbore sunt profund compromise, iar copacul este în totalitate dependent de susţinere artificială”, au declarat pentru CNN specialiştii din cadrul U.S. National Arboretum.

”Fără sistemul vast de cabluri, arborele ar fi căzut în urmă cu câţiva ani”, au precizat aceştia adăugând că trunchiul copacului este prea delicat pentru a suporta alte intervenţii.

Decizia finală de a tăia copacul de lângă reşedinţa oficială a preşedintelui Statelor Unite ale Americii a fost luată de Melania Trump în urma analizării informaţiilor tehnice şi a documentelor istorice.

Însă, lemnul copacului va fi conservat, după cum a declarat pentru CNN directorul de comunicare al Primei Doamne, Stephanie Grisham.

Magnolia, cu coroana sa enormă care se întinde până la etajul a doilea al Casei Albe, a fost plantată de fostul preşedintele american Andrew Jackson în onoarea soţiei sale, Rachel, şi a fost martoră la instalarea în funcţie şi la finalul mandatelor a 39 de preşedinţi, dar şi la numeroase ceremonii oficiale.

O altă plantă, obţinută din ramurile sănătoase ale bătrânului arbore, ar urma să fie sădită în locul său pentru ca istoria magnoliilor la Casa Albă să continue.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă