12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleGino Iorgulescu, reales în funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal

Gino Iorgulescu, reales în funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal

  Fostul fotbalist Gino Iorgulescu a fost reales, ieri, în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), în funcția de președinte, cu 13 voturi față de 1 primit de contracandidatul său, președintele ACS Poli Timișoara, Sorin Drăgoi.

În vârstă de 61 de ani, Gino Iorgulescu se va afla pentru a doua oară la conducerea LPF până în anul 2022, având în vedere că statutul Ligii a fost modificat și mandatul președintelui s-a mărit la cinci ani. În același timp, acesta va fi ultimul mandat al fostului fotbalist, deoarece o persoană nu va putea avea mai mult de două mandate. Alegerile de ieri au fost cu cel mai mic număr de votanți din istoria Ligii Profesioniste de Fotbal, deoarece odată cu scăderea numărului de echipe din Liga I la 14 s-a micșorat automat și numărul cluburilor din cadrul LPF. 

„Vreau să creștem fotbalul și Liga Profesionistă de Fotbal, să creștem jucători și să facem ceea ce ne-am propus în programul pentru următorii cinci ani. Conform statutului, președintele trebuie să numească secretarul general, vicepreședintele și directorul economic și anunț că voi continua cu aceeași echipă (n.r. – Ionuț Calancia – director economic, Robert Pongracz – vicepreședinte – și Justin Ștefan – secretar general). Împreună vreau să facem în așa fel încât fotbalul să aducă lumea la stadion, să crească ratingul televiziunilor și, în același timp, să creștem jucători care să ajungă la Liga I pentru a avea o echipă națională mult mai bună”, a declarat Gino Iorgulescu.

Acesta a precizat că vrea să introducă în Liga I arbitrajul video. „Eu am în program arbitrajul video în Liga I. Dar este problema fondurilor. Să vedem, e vorba despre aproximativ 1,8 milioane… sunt bani mulți. Să vedem de unde am putea să îi găsim. Din ce am auzit, aceasta este suma. Dar o să cerem oficial de la UEFA”, a menționat președintele reales al LPF.

Gino Iorgulescu a preluat conducerea (LPF) la 14 noiembrie 2013, cu 11 voturi, față de cele 7 primite de contracandidatul său de atunci, Dumitru Dragomir.   

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă