32.2 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăLifestyleFata în vârstă de şapte ani care a vorbit cu Trump de...

Fata în vârstă de şapte ani care a vorbit cu Trump de Crăciun, nu a fost traumatizată

Trump a pus la îndoială existenţa lui Moş Crăciun atunci când a întrebat-o pe Collman Lloyd dacă mai crede în acesta.

După ce a aflat vârsta fetei, preşedintele a întrebat-o ”la şapte (ani), e marginal, nu?”.

”Da, domnule”, i-a răspuns fata.

Ea a recunoscut, mai târziu, că nu ştie ce înseamnă cuvântul ”marginal”, potrivit publicaţiei Post and Courier.

Collman, din Lexington, în South Carolina, a mai declarat pentru ziar că este bucuroasă că a putut să stea de vorbă cu preşedintele Statelor Unite.

”Am fost «uau». Am fost şocată. Nu a fost emoţionant, a trebuit să mă gândesc care e adevărul”, a spus ea.

După ce a vorbit cu Trump, ea a lăsat împreună cu familia sa biscuiţi cu glazură şi lapte cu ciocolată pentru Moş Crăciun, a spus ea.

Aceste cadouri au dispărut dimineaţa, iar sub pomul de Crăciun era un cadou cu numele său pe el.

Scena s-a petrecut în marea Sală de mese de stat la Casa Albă.

Donald Trump şi soţia sa, Melania, au răpuns de Crăciun unor apeluri telefonice de la copii, sub doi pomi de Crăciun uriaşi.

Toţi copiii care a sunat au vrut să intre în legătură cu NORAD, o agenţie guvernamentală ce urmăreşte traseul lui Moş Crăciun în lume şi care a operat în pofida unei paralizii (shutdown) parţiale a Guvernului.

Unele dintre aceste apeluri au fost direcţionate către Trump şi Prima Doamnă.

BBC prezintă în continuare transcrierea conversaţiei lui Collman cu Trump.

Trump: Ce ai să faci de Crăciun?

Collman: Cred că o să punem nişte prăjituri afară şi apoi ne petrecem timpul cu nişte prieteni. Cam atât.

Trump: Petreci bine.

Collman: Da, domnule.

Trump: Încă mai crezi în Moş?

Collman: Da, domnule.

Trump: Pen’că la şapte (ani) e marginal, nu?

Collman: Da, domnule.

Trump: Tu simte-te bine.

La finalul conversaţiei, preşedintele zâmbeşte.

Părinţii fetei au declarat că nu au vreo problemă cu privire la felul în care Trump a vorbit cu fiica lor şi au apreciat că declaraţia sa a fost politizată pe nedrept.

”Cred că e o nebunie, că a devenit o mare scofală. E Crăciunul”, a declarat pentru Buzzfeed tatăl fetei, Donald J Lloyd.

”Mi-aş dori să despărţim politica de Crăciun. Nu m-a deranjat – îmi place să vorbesc cu copiii mei ca şi cu adulţii”, a adăugat el.

Soţia sa, Erica, este de aceeaşi părere, potrivit Huffington Post.

”Sunt profesoară şi sunt de acord cu vocabularul. El a fost foarte drăguţ, am fost foarte impresionantă în timpul convorbirii”, a declarat ea.

Părinţii fetei preferă să păstreze ca amintire faptul că fiica lor a vorbit un moment cu preşedintele Statelor Unite.

Fata a fost surpinsă, de altfel. ”Credem că va fi ocupat în seara de Crăciun”, a declarat zâmbind pentru BuzzFeed News Collman Lloyd.

Cele mai citite

Alertă hidrologică! Cod galben de inundații pe râurile din cinci județe

Specialiștii de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis o atenţionare cod galben de viituri pe râuri din cinci...

Ministrul de Externe al Republicii Muntenegru a mers la SNSPA

Ministrul de Externe al Republicii Muntenegru, Filip Ivanović, a făcut o vizită la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. Vizita la...

PNL garantează: fără taxe noi, fără impozit progresiv, protecție pentru Pilonul II de pensii

Partidul Național Liberal e singurul partid care s-a angajat categoric în favoarea antreprenorilor români și în favoarea pilonului II de pensii.  PNL a depus un...
Ultima oră
Pe aceeași temă