1.3 C
București
joi, 22 ianuarie 2026
AcasăEconomieImobiliareProgramul „Noua Casă” continuă și în acest an

Programul „Noua Casă” continuă și în acest an

Guvernul a anunțat joi că programul „Noua Casă” va continua și în 2025, menținând aceleași criterii de eligibilitate pentru beneficiari.

Plafonul de garantare pentru programul „Noua Casă” a fost stabilit la 500 de milioane de lei, a transmis Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului.

„Programul Noua Casă va continua și în acest an. Plafonul de garantare a fost aprobat la 500 milioane de lei și criteriile de eligibilitate au rămas aceleași: avans de 5% pentru locuințe estimate la cel mult 70.000 de euro și avans de 15% pentru locuințe de până la 140.000 de euro”, a declarat Mihai Constantin.

De asemenea, condițiile pentru cei care aplică la acest program nu au suferit modificări.

Peste 334.000 de locuințe achiziționate prin program

Programul „Noua Casă” a fost lansat în 2009 și a permis până în prezent achiziția a peste 334.000 de locuințe cu garanție din partea statului.

Prin menținerea acestuia, Guvernul își propune să sprijine în continuare accesul românilor la finanțare pentru achiziționarea unei locuințe.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

VIDEO. Trump avertizează Hamas și spune că va discuta cu Iranul, la lansarea Consiliului pentru Pace

Președintele american Donald Trump a lansat joi la Davos noul său „Board of Peace”, un organism internațional pentru pace, cu o taxă de membru...

Ubisoft anunță anularea a șase jocuri și închiderea studiourilor, inclusiv remake-ul Prince of Persia

Ubisoft, unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori și publisheri de jocuri video din lume, a anunțat joi anularea a șase titluri, printre care mult...

Vaccinul mRNA împotriva cancerului arată beneficii la cinci ani, potrivit Moderna și Merck

Un vaccin experimental pe bază de mRNA, dezvoltat de companiile farmaceutice Moderna și Merck, a demonstrat o protecție semnificativă la cinci ani în cazul...
Ultima oră
Pe aceeași temă