19.6 C
București
miercuri, 5 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiO ambulanţă a luat foc în curtea unității

O ambulanţă a luat foc în curtea unității

Managerul ambulanţei Argeş, Marian Hiro, a declarat, pentru Mediafax, că în noaptea de vineri spre sambătă, o ambulanţă de la substaţia Costeşti a luat foc, imediat după ce cadrele medicale s-au întors de la solicitare.

“Este vorba despre o ambulanţă veche, din 2007. După venirea de la solicitare, ambulanţierul a cuplat la sursa de 220 wolţi, care are rolul de a menţine acumulatorii aparaturii medicale. A fost un scurtcircuit şi în nici 15 minute s-a iniţiat focul şi maşina a început să ardă. Colegii au încercat să stingă focul cu stingătoarele”, a declarat Hiru.

Hiru a mai precizat că nimeni nu a fost rănit, deşi şi a explodat şi un tub de oxigen.

Pagubele se ridică la peste 80.000 lei, însă atât autospeciala, cat şi aparatura medicală erau asigurate.

Cele mai citite

BEC ia măsuri împotriva celor care vor filma sau fotografia buletinul de vot

Biroul Electoral Central a adoptat marți, 4 iunie, o hotărâre privind unele măsuri de conștientizare a interdicției alegătorilor de a fotografia sau filma, prin...

Încă o țară europeană recunoaște statul Palestina

Parlamentul Sloveniei a votat un decret de recunoaştere a statului Palestina, prin decizia în forţă a coaliţiei de guvernământ care a respins o moţiune...

Forțele Navale, “poate cea mai relevantă categorie de forțe”, recrutează maiștri militari

Forțele Navale Române, care se consideră "poate cea mai relevantă categorie de forțe a momentului în Armata României", anunță locuri de școlarizare pentru profesia...
Ultima oră
Pe aceeași temă