29.6 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăSocialAu fost detectate noi scurgeri de gaze în zona blocului explodat din...

Au fost detectate noi scurgeri de gaze în zona blocului explodat din Rahova. 1000 de oameni sunt fără gaze

Au fost descoperite noi scurgeri de gaze în zona blocului explodat din Rahova. Sâmbătă ar fi trebuit să fie reluată alimentarea cu gaze, însă a fost pus, din nou, sigiliu. Aproximativ 1.000 de oameni au rămas fără gaze, transmite Antena 3 CNN.

Cei de la Distrigaz Rețele au venit în această dimineață și au încercat să măsoare nivelul de gaz la fiecare în scară în parte, pentru a reuşi, în cât mai scurt cu putință, să redeschidă gazul. Însă, în urma măsurătorilor, au fost găsite noi scurgeri de gaze.

În urma măsurătorilor făcute, au fost găsite în continuare scurgeri de gaze. Un administrator de bloc a povestit că „au fost făcute modificări, cu o firmă, acum un an şi jumătate, când blocul a fost anvelopat”. El spunea că distanţa dintre ţeava de gaz şi bloc a fost mărită.

Presiunea oamenilor este una uriașă, pentru că este evident faptul că toată lumea își dorește să aibă gaze în apartamente, să aibă apă caldă. Mulți sunt pe centrale termice și automat au nevoie și de gaz.

Cei de la Distrigaz însă nu își mai asumă vreo greșeală la această oră, în cursul unei anchete care este foarte, foarte complicată.

O explozie puternică a avut loc, pe 17 octombire, la un bloc de pe Calea Rahovei, din Bucureşti. Etajul șase s-a prăbușit peste etajul cinci, iar structura este extrem de afectată, arată imaginile filmate la fața locului. Blocul se află în apropierea liceului Dimitrie Bolintineanu, iar explozia a afectat și blocul din imediata apropiere.

O femeie a descris, îngrozită, prin ce a trecut. Explozia a fost atât de puternică încât ușa de la intrare s-a desprins și a zburat peste ea și nepoții ei în apartament. Stelian Bujduveanu a transmis, la Antena 3 CNN, că Primăria Capitalei are posibilitatea de a le oferi oamenilor afectaţi de explozie o locuinţă temporară.

Școala de lângă blocul avariat va intra în reparații în perioada imediat următoare

Elevii și profesorii din Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, aflat în proximitatea locului producerii exploziei din cartierul Rahova, au fost şi ei evacuați. Imaginile primite de Antena 3 CNN arătau că există pagube materiale în unele săli de clasă, ca urmare a deflagrației.

„Școala de lângă va intra săptămâna viitoare 100% în online, pentru a asigura siguranța copiilor”, a anunțat atunci primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone.

Raed Arafat a declarat că explozia din blocul din București s-a produs cel mai probabil ca urmare a acumulării de gaze. Secretarul de stat a confirmat spusele locatarilor: echipele de la gaze au fost joi la bloc și au oprit alimentarea, după ce au existat sesizări privind mirosul puternic de gaze din clădire. Întrebat cum a fost posibilă explozia, Raed Arafat a spus că „probabil” cineva a deschis gazul.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Manchester United a dat lovitura pe piața transferurilor! Primul transfer al verii a costat aproape 59 de milioane de euro

Manchester United l-a prezentat oficial pe mijlocașul brazilian Andrey Santos, transferat de la Chelsea.Manchester United a oficializat primul transfer al verii. Clubul de pe...

Mbappe contra Yamal pentru un loc în istorie! Franța și Spania se luptă pentru finala Campionatului Mondial

Franța și Spania se înfruntă în această seară, de la ora 22:00, la Dallas, în prima semifinală a Campionatului Mondial.Prima finalistă a Campionatului Mondial...

De la Fuente invocă lecțiile istoriei! Mesajul surprinzător înaintea semifinalei cu Franța

Selecționerul Spaniei spune că echipa sa este pregătită să sufere pentru calificarea în finala Campionatului Mondial.Luis de la Fuente a prefațat semifinala Campionatului Mondial...
Ultima oră
Pe aceeași temă