Întâlnirea a avut loc cu o zi înainte de cererea de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, formulată de ministrul Justiției joi.
„În data de 21 februarie 2018, domnul prof.univ.dr. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a avut o întrevedere cu echipa de experţi – raportori ai Grupului de State împotriva Corupţiei. Întrevederea a avut ca obiect discutarea amendamentelor aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi a implicaţiilor practice pe care acestea le pot avea asupra sistemului judiciar român”, se menţionează în comunicatul Ministerului Justiţiei (MJ).
Pe aceeaşi temă, echipa GRECO a avut întâlniri „şi cu alţi interlocutori din mediul guvernamental, legislativ, judiciar şi al organizaţiilor non-guvernamentale”.
„Reamintim că, odată cu adoptarea raportului de conformitate aferent rundei a patra de evaluare a GRECO, cu ocazia reuniunii plenare din luna decembrie 2017, GRECO a decis aplicarea Regulii 34 din Regulile sale de Procedură cu privire la demersul autorităţilor române de modificare a legilor justiţiei, pentru a vedea dacă acesta poate avea ca rezultat încălcarea unui standard anticorupţie al Consiliului Europei care a făcut obiectul vreunei runde de evaluare. Această procedură implică demersuri vizând solicitarea de informaţii de la statul membru, desemnarea de raportori pentru a evalua situaţia specifică, efectuarea unei vizite în statul membru în cauză, precum şi adoptarea unui raport ad-hoc”, mai spune Ministerul Justiţiei.