17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPercheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Teleorman la o grupare suspectată de evaziune...

Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Teleorman la o grupare suspectată de evaziune fiscală

Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, poliţistii specializaţi în investigarea criminalităţii economice – Iflov, sub coordonarea  procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat patru percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Teleorman.

Totodată au fost duse la sediul Poliţiei şapte persoane pentru audieri.

”În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în perioada februarie-aprilie 2016, o societate având ca obiect de activitate reciclarea deşeurilor, controlată de trei persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, şi ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli şi servicii fictive, iar în acest fel si ar fi diminuat artificial obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat”, anunţă poliţiştii din Ilfov. 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice continuă cercetările sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de evaziune fiscală.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale – Ilfov şi a Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Teleorman.

Cele mai citite

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate protestează luni pentru o reformă fiscală urgentă

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate cer o reformă fiscală urgentă. BNS anunţă că luni, 13 mai 2024, va organiza un...

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...
Ultima oră
Pe aceeași temă