8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAdriana Săftoiu este audiată de procurorii DIICOT

Adriana Săftoiu este audiată de procurorii DIICOT

Adriana Săftoiu s-a prezentat, marți dimineață, la sediul central DIICOT, pentru a fi audiată de procurori, informează postul Antena 3.

Adriana Săftoiu ar fi fost citată ca martor într-un dosar care vizează infracțiuni economice.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă