15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăControale pentru disconfort termic

Controale pentru disconfort termic

Inspecţia Muncii va controla sectoarele economice care desfăşoară activitate în spaţii deschise, având în vedere temperaturile şi disconfortul termic, informează un comunicat de presă al instituţiei, remis ieri.

„Ca urmare a avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie referitoare la temperaturile ce vor fi atinse în zilele următoare, în care disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării, Inspecţia Muncii, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă, va controla respectarea măsurilor ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă. Angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii mi­nime pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioa­delor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri de persoană pe schimb, asigurarea echipamentului individual de protecţie, asigurarea de duşuri“, se arată în documentul citat de Agerpres.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme, spune comunicatul, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri: să asigure examenul medical la angajare şi controlul medical periodic, să urmărească depistarea precoce a salariaţilor cu contraindicaţii pentru munca la temperaturi crescute, să asi­gure primul ajutor şi transportul la cea mai apropiată unitate sanitară al persoanelor afectate, trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Nerespectarea prevederilor Ordonanţei 99/2000 se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei. „Ne concentrăm atenţia pe sectoarele economice în care se lucrează în spaţii deschise şi unde se desfăşoară activităţi ce necesită efort fizic deosebit, caz în care angajatorul poate reduce durata zilei de muncă sau poate eşalona ziua de lucru pe două perioade. Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii trebuie să stabilească de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor alte măsuri, cum ar fi: reducerea programului de lucru sau eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru“, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă