12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăBanca Mondială anunță că economia României va crește cu 4,4%, în 2017

Banca Mondială anunță că economia României va crește cu 4,4%, în 2017

Banca Mondială a anunțat că economia României va înregistra o creştere de 4,4% în acest an, comparativ cu 3,7% că se estimase în luna ianuarie, potrivit Mediafax.

"Cererea internă robustă şi importurile în creştere din zona euro au favorizat importatorii de mărfuri în Europa şi Asia Centrală (de exemplu, Bulgaria, România, Serbia). Implementarea accelerată a proiectelor finanţate de UE a condus la o creştere a economiilor regionale (de exemplu, Ungaria, Polonia), în timp ce efectele negative ale recesiunii din Rusia şi Ucraina se estompează. Activitatea importatorilor de mărfuri din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord se îmbunătăţeşte odată cu implementarea reformelor şi normalizarea condiţiilor politice (de exemplu, Iordania, Liban, Tunisia)", se arată în raport.

În documentul Băncii Modiale se precizează că: “Ţările din partea estică a regiunii vor beneficia de refacerea economică a Rusiei, deşi creşterea în Belarus este frânată de constrângerile de natură fiscală necesare pentru a finanţa rambursarea datoriei publice. În timp ce relaxarea fiscală va contribui mai puţin la creşterea economică în România, va exercita presiuni asupra deficitelor publice şi externe”.

În ceea ce priveşte creşterea economică globală, Banca Mondială prognozează că, în 2017, aceasta va atinge 2,7%, mizând pe o creştere a producţiei şi a comerţului, dar şi a încrederii pieţei şi stabilizarea preţurilor materiilor prime, care să permită reluarea creşterii pe pieţele emergente exportatoare de mărfuri şi a economiilor în curs de dezvoltare.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă