10.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalTrump l-a numit pe Larry Kudlow, consilier prezidenţial pentru Afaceri Economice

Trump l-a numit pe Larry Kudlow, consilier prezidenţial pentru Afaceri Economice

Potrivit unor surse, Donald Trump i-a făcut propunerea la telefon, iar Kudlow a acceptat funcţia.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a confirmat ulterior că Larry Kudlow a fost ales ca preşedinte al Consiliului Economic.

“Lui Larry Kudlow i s-a oferit poziţia şi acesta a acceptat, poziţia de consilier al preşedintelui pentru Afaceri Economice şi de director al Consiliului Naţional Economic. Vom lucra pentru a avea o tranziţie potrivită şi vom informa cu privire la durata perioadei în care Kudlow îşi va asuma acest rol”, a declarat Sarah Sanders.

Kudlow a devenit al doilea consilier economic al preşedintelu Donald Trump, după ce Gary Cohn, fostul consilier pentru Afaceri economice al preşedintelui american Donald Trump, a decis să se retragă din funcţie, în urma unei dispute privind implementarea unor tarife suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu.

Astfel, prima responsabilitate a noului consilier prezidenţial pentru Afaceri Economice va fi implementarea noilor tarife. Decizia de impunere a unor taxe suplimentare face parte din strategia lui Donald Trump de a reduce deficitul comercial al Statelor Uunite, iar principalul stat vizat este China.

“Un gând pe care l-am avut este că Statele Unite ar putea conduce o coaliţie formată din parteneri de comerţi şi aliaţi împotriva Chinei, sau care ar putea sesiza Chinei că aceasta încalcă regulile”, a declarat Kudlow în primul interviu de la numirea în noua funcţie.

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă