15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalTeheranul, plan în vederea creşterii capacităţii de a îmbogăţi uraniu

Teheranul, plan în vederea creşterii capacităţii de a îmbogăţi uraniu

Potrivit vicepreşedintelui Ali Akbar Salehi, citat de agenţia de presă Fars, Iranul a informat luni, printr-o scrisoare, Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) despre ”începerea anumitor activităţi”.

”În cazul în care condiţiile o vor permite, poate că mâine (miercuri) seara, la Natanz (centru), vom putea să anunţăm deschiderea centrului de producţie a unor noi centrifuge”, a declarat el.

”Ceea ce facem nu încalcă acordul” încheiat în iulie 2015 la Viena, din care Statele Unite s-au retras pe 8 mai, a subliniat el. ”Aceste demersuri nu înseamnă că negocierile (cu Europa) au eşuat”, a spus Salehi, referindu-se la discuţii între Iran şi UE, Germania, Franţa şi Marea Britanie, semnatarele acordului, în vederea salvării textului, în pofida retragerii americane.

Anunţarea unei creşteri a numărului de centrifuge care să conducă la o creştere a capacităţii de îmbigăţire a uraniului sporeşte însă presiunea asupra europenilor.

Îmbogăţirea unraniului permite să se producă combustibil destinat anumitor centrale nucleare menite să producă electricitate sau poate avea alte aplicaţii civile, în domeniul medical, de exemplu.

Însă, puternic îmbogăţit şi într-o cantitate suficientă, uraniul poate să permită fabricarea unei bombe atomice.

Acuzat de Statele Unite şi Israel că vrea să se doteze cu arma atomică, Iranul subliniază că programul său nuclear are scopuri exclusiv paşnice şi civile.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a denunţat marţi anunţul lui Salehi.

El l-a catalogat drept un plan vizând ”să distrugă statul Israel”.

Contururile planului anunţat de Salehi sunt încă vagi, însă vicepreşedintele iranian a declarat că Teheranul nu intenţionează ”să înceapă să asambleze centrifuge” cu scopul de a le utiliza imediat.

Acest anunţ pare să aibă loc în urma unui ordin dat luni de liderul supre iranian, ayatollahul Ali Khamenei, care a declarat că Organizaţia Iraniană a Energiei Atomice (OIEA) – al cărei preşedinte este Ali Akbar Salehi – are ”datoria să se pregătească rapid” să-şi sporească capacitatea de a produce uraniu îmbogăţit.

Această evoluţie riscă să-i îngrijoreze puternic pe europeni. 

Ei vor să ţină Republica islamică în Acordul de la Viena şi încearcă să determine Teheranul să discute despre ceea ce se va întâmpla după 2025 – atunci când anumite clauze ale textului vor expira -, cu scopul de a permite o continuare a încadrării internaţionale a activităţilor sale nucleare.

Cele mai citite

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR, după ce Elveția a câștigat Eurovisionul: „Victoria lui Nimeni. Un imn înălţat non-binarităţii”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat dur după ce interpretul elvețian Nemo a cucerit marele trofeu de la...

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...

VIDEO. Messi și compania revin și câștigă partida cu Montreal

Inter Miami, echipa unde evoluează Lionel Messi, s-a impus cu 3-2 în meciul cu Montreal, dar argentinianul nu a reușit să înscrie. Seria lui Lionel...
Ultima oră
Pe aceeași temă