18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalSUA produc o treime din arsenalul de armament, la nivel mondial

SUA produc o treime din arsenalul de armament, la nivel mondial

În cea mai recentă evaluare privind tranzacţiile de arme la nivel mondial, SIPRI estimează că volumul global al transferurilor de arme a crescut cu 10% în perioada 2013-2017, comparativ cu 2008-2012.

SUA au asigurat 34% din vânzările globale de arme în această perioadă şi au vândut arme către cel puţin 98 de ţări, a precizat SIPRI. O mare parte din exporturile SUA a însemnat avioane de luptă şi de transport.

Exporturile SUA din perioada 2008-2012 au reprezentat 30% din totalul la nivel mondial.

Aproape jumătate din vânzările SUA au fost către Orientul Mijlociu, în timp ce Asia a reprezentat o treime. La nivel de ţări, Arabia Saudită a fost cea mai importantă piaţă de export pentru SUA, reprezentând aproape 20% din vânzările americane de arme.

Rusia a fost al doilea cel mai mare exportator, cu circa 20% din livrările globale de arme, trimiţând arme către 47 de ţări, precum şi către forţele rebele din estul Ucrainei, conform think tank-ului. Mai mult de jumătate din exporturile Rusiei au mers către India, China şi Vietnam.

Franţa a fost al treilea cel mai mare exportator, urmată de Germania şi China.

Cinci ţări – India, Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi China – au asigurat peste o treime din importurile globale de arme.

India a fost cel mai mare importator de arme în perioada analizată, cu 12% din total. Principalii săi furnizori au fost Rusia, SUA şi Israel, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă