16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalPentagonul nu știe pe ce a cheltuit 800 de milioane $

Pentagonul nu știe pe ce a cheltuit 800 de milioane $

Raportul Ernst&Young este cu atât mai îngrijorător cu cât președintele SUA a decis suplimentarea bugetului Apărării, în contextul în care aproape un miliard de dolari în proprietăți și echipamente nu pot fi justificați cu acte.

Majoritatea „pierderii“ s-a înregistrat în bugetul alocat pentru proiecte de construcții și pentru operațiuni externe, iar dintre responsabilii cu acestea nu s-a găsit nimeni care să-și asume răspunderea.

Raportul de audit a ridicat problema managementului financiar al Apărării, care dispune de un buget anual de 700 de miliarde dolari, iar Administrația Trump plănuiește majorarea, din această lună, cu câteva miliarde, urmează să se decidă câte.

Departamentul Apărării nu a fost supus niciodată unui audit complet, iar în urma acestui raport, acest lucru este imposibil.

„Dacă nu poți urmări traseul banilor, nu poți spune că ai făcut un raport de audit“, a declarat senatorul republican Chuck Grassley, membru al Comitetului pentru Buget și Finanțe, un susținător al organizării minuțioase a sistemului Apărării.

   Gaura neagră a Logisticii

Departamentul de Logistică are un buget anual de 40 de miliarde dolari, 25.000 de angajați care procesează zilnic în jur de 100.000 de ordine pentru Armata terestră, Marină, Aviație, Parașutiști. Este un fel de „Walmart“ al Pentagonului, care, la modul general, are cheltuieli și bunuri de peste 2.200 miliarde dolari.

Dispariția într-o „gaură nea­gră“ a peste 800 milioane dolari afectează întregul sistem financiar al Pentagonului. Raportul intern arată că sute de milioane dolari se pierd în proiecte de construcție pentru diferite facilități militare, proiecte despre care nici măcar nu se știe cu exactitate dacă au primit acordul de punere în practică. 

O sută de milioane dispar în activitățile obișnuite, zilnice, ale agenției. 46 de milioane dolari pe componente electronice nu se regăsesc în documentație sau sunt greșit înregistrate.

Generalul Darrell Williams, șeful Agenției de Logistică, și-a luat angajamentul că va spori controalele asupra operațiilor financiare ale departamentului.

Administrația Trump vrea să suplimenteze bugetul Pentagonului, dar a cerut rapoarte anuale de audit, ceea ce înseamnă peste 1.200 de experți care vor verifica toate departamentele, ceea ce înseamnă o cheltuială de aproape un miliard dolari, dintre care peste 500 de milioane se vor duce numai pentru îmbunătățirea sistemului financiar.

NATO avertizează că Rusia nu stă pe loc

Cu toate neplăcerile legate de documentarea investiției banilor Apărării, SUA sunt decise să investească și mai mult și insistă ca toate țările membre NATO să facă acest lucru.
Și Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a cerut ca toate statele membre ale Alianţei să-şi respecte promisiunile de creştere a cheltuielilor militare, adăugând că NATO se confruntă cu tot mai multe provocări, în special din partea Rusiei.

În cadrul unei vizite oficiale în Norvegia, Stoltenberg a atras atenția că Rusia devine tot mai imprevizibiă. Secretarul general al NATO a avut o întrevedere cu prim-ministrul Norvegiei, Erna Solberg.

Liderul NATO a atras atenţia Norvegiei că este singurul stat membru NATO ce are frontieră directă cu Rusia, care este din ce în ce mai imprevizibilă, şi nu a alocat încă 2% din PIB pentru Apărare.
Prim-ministrul Norvegiei a răspuns că sumele alocate pentru Apărare sunt în creştere şi că Norvegia a investit în noi avioane de luptă şi nave militare.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate protestează luni pentru o reformă fiscală urgentă

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate cer o reformă fiscală urgentă. BNS anunţă că luni, 13 mai 2024, va organiza un...
Ultima oră
Pe aceeași temă