12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalMinistrul german de Interne critică UE pe tema imigranţilor

Ministrul german de Interne critică UE pe tema imigranţilor

Într-un interviu acordat pentru publicaţia germană Die Welt, Seehofer a criticat Comisia Europeană pentru tonul „moralist” folosit în relaţia cu statele din estul Europei care au refuzat să primească azilanţi, scrie Agerpres, care citează Reuters.

„Astfel de atitudini sunt cotraproductive. Fiecare ţară are propria mândrie”, a declarat ministrul german de Interne, îndemnând Uniunea Europeană să nu mai ia decizii „peste capul” statelor membre.

„De multe ori, Comisia Europeană este infatuată. Trebuie să depunem mai multă energie în dialogul cu privire la relocarea refugiaţilor. Dacă vom negocia cu răbdare, majoritatea statelor vor ajunge la un acord”, a adăugat Seehofer.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a propus, la reuniunea informală a Consiliului European desfăşurată la Bruxelles în luna februarie, „recompense bugetare” pentru statele care au acceptat imigranţi extracomunitari în cadrul sistemului de cote instituit de Comisia Europeană.

Ideea a fost respinsă atât de liderii ţărilor central şi est-europene, care manifestă reticenţă faţă de imigranţi, cât şi de aliaţi tradiţionali ai Germaniei, precum Austria şi Luxemburg.

Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, a argumentat că bugetul Uniunii Europene trebuie să fie folosit mai degrabă pentru intensificarea controalelor la frontierele externe decât pentru recompense financiare acordate unor ţări care acceptă extracomunitari.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă