11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalMinistrul David Lidington avertizează parlamentul britanic că nu există un 'plan B'

Ministrul David Lidington avertizează parlamentul britanic că nu există un ‘plan B’

”Nu există niciun plan B pentru că însăşi Uniunea Europeană spune că acordul care este pe masă este unul asupra căruia a trebuit să ajungem la un compromis”, a declarat Lidington într-un interviu pentru postul de radio BBC.

Întrebat dacă Londra ar putea amâna Brexit-ul pentru a obţine un acord mai favorabil, oficialul britanic a răspuns: ”Nu este politica guvernului şi chiar nu văd unde ne-ar duce asta pentru că UE şi-a făcut cunoscută poziţia foarte clar”.

Pe de altă parte, fostul ministru al apărării britanic Michael Fallon a afirmat marţi că o amânare a ieşirii Regatului Unit din UE ar fi în interesul britanicilor, astfel că negociatorii pot conveni un ‘acord de divorţ’ mai favorabil.

”Acordul actual nu este unul bun şi avem nevoie de unul mai favorabil. Dacă este posibil să obţinem un acord mai bun, să trimitem negociatorii înapoi la Bruxelles pentru două sau trei luni – chiar să amânăm data ieşirii efective pentru două sau trei luni, atunci cred că acest lucru ar fi în interesul pe termen lung al ţării”, a spus Fallon într-o declaraţie pentru BBC.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică, la Bruxelles, acordul privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra. Regatul Unit devine astfel prima ţară care părăseşte UE.

Acordul de retragere, ce are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE la 29 martie 2019.

Liderii din UE s-au exprimat de asemenea în favoarea “unei relaţii cât mai strânse posibil” cu Londra după Brexit.

Cele mai citite

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...

Rafila dă o veste bună pentru tratamentul cancerului: se înființează primul centru de Protonoterapie din Europa de Sud-Est

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că joi a fost demarat studiul de piaţă pentru construcţia, la Institutul Oncologic Bucureşti, a primului Centru Naţional...

Roberta Metsola apel către UE să-și respecte promisiunile de ajutor către Ucraina

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a invitat joi Uniunea Europeană să furnizeze ajutorul promis Ucrainei şi să-şi "intensifice" şi mai mult sprijinul său împotriva...
Ultima oră
Pe aceeași temă