18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalMexicanii care cer azil în Statele Unite vor fi trimiși în Guatemala

Mexicanii care cer azil în Statele Unite vor fi trimiși în Guatemala

“Unii dintre mexicanii care caută protecţie umanitară din partea SUA ar putea să fie transferaţi acum în Guatemala şi să aibă oportunitatea de a cere protecţie acolo”, a anunțat un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite.

Retrimiterea solicitanților de azi în Guatemala se va face pe baza unui acord semnat în luna iulie 2019 între SUA și Guatemala. Acest document declară că, din punctul de vedere al SUA, Guatemala a devenit “o ţară terţă sigură” pentru solicitanţii de azil.

Ministerul de Externe al Mexicului și-a exprimat deja “dezacordul” față de intenția SUA de a trimite cetățeni mexicani în Guatemala. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă