11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalFOTO Emmanuel Macron, criticat dur pentru o fotografie cu doi tineri

FOTO Emmanuel Macron, criticat dur pentru o fotografie cu doi tineri

În cursul unei vizite într-un cartier, de pe insulă, sâmbătă, şeful statului francez a făcut un ”selfie” cu doi tineri, dintre care unul face gestul respectiv, iar celălalt s-a dovedit a fi un spărgător.

Fotografia, postată sâmbătă pe Instagram, a fost abundent comentată pe reţele de socializare şi repostată de către preşedinta Rassemblement National (RN, fost FN, extremă dreapta), Marine Le Pen, care denunţă oo atitudine ”de neiertat”.

Emmanuel Macron s-a apărat duminică, subliniind faptul că el ”iubeşte fiecare copil al Republicii, indiferent ce prostii face”. ”Trebuie să încetăm să  credem că tinerii noştri, pentru că au o anumită culoare sau au făcut la un moment dat o prostie, nu sunt buni de nimic”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

El i-a apărat pe cei doi tineri, care au adus o fată cu deficienţe fizice să se întâlnească cu el după ce au făcut poza, porivit AFP.

”El a fost într-un imobil, a fost într-un cartier, unul dintre cele mai dificile din Saint-Martin, care a fost devastat de uragan, şi s-a întâlnit cu oameni”, a pledat luni, la France Inter, secretarul de stat însărcinat cu relaţia cu Parlamentul, un apropiat al preşedintelui.

”Între aceşti oamenii erau doi tineri cu un parcurs un pic la limită (…), iar el i-a certat un pic, invitându-i să-şi asume responsabilităţile. Apoi ei au făcut o fotografie şi există acest gest idiot pe care, evident, îl condamn. Dar când văd polemica, sincer, îmi spun că, inclusiv în Saint-Martin, merităm mai mult de atât”, a adăugat el.

Marlène Schiappa, secretara de stat însărcinată cu Egalitatea între bărbaţi şi femei, consideră că ”declaraţiile Marinei Le Pen nu prezintă vreun interes”.

”Ea este conducătoarea unui mare partid rasist de extremă dreapta. Ceea ce şochează nu este preşedintele care pozează alături de un tânăr, ci culoarea pielii acestui tânăr. De fiecare dată când preşedintele pozează cu persoane de culoare, Marine Le Pen se înfurie”, a declarat ea la RTL.

Lydia Guirous, o purtătoare de cuvânt a Partidului Les Républicains (LR), a deplâns ”o umilire a Franţei”.

”Mă gândesc la locuitorii Antilelor. Ce imagine rezultă? Tineretul din Antile ar fi delincvent, se plimbă la bustul gol şi face semne obscene cu degetul mijlociu (…). Este discriminant”, a declarat ea la Sud Radio.

”Emmanuel Macron supralicitează proximitatea. Sună fals, sună gol”, a adăugat ea.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă