16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalDonald Trump anunță că o delegație americană se află în Coreea de...

Donald Trump anunță că o delegație americană se află în Coreea de Nord

“Delegaţia noastră a sosit în Coreea de Nord pentru a pregăti summitul dintre Kim Jong Un şi mine. Cred cu tărie că Coreea de Nord are un potenţial strălucit şi într-o zi va fi o naţiune puternică din punct de vedere economic şi financiar. Kim Jong Un este de acord cu mine pe acest subiect. Aşa se va întâmpla!”, a scris Trump.

Summit-ul, care a fost iniţial programat pentru 12 iunie în Singapore, a fost anulat săptămâna trecută de Donald Trump care, într-o scrisoare către Kim, a făcut referire la comentariile oficialilor nord-coreeni, care l-au numit pe vicepreşedintele american Mike Pence „un politician marionetă”.

Apoi, Trump s-a răzgândit. El a declarat că discută cu nord-coreenii pentru a organiza summit-ul, iar sâmbătă a precizat că „data va fi tot 12 iunie în Singapore. Acest lucru nu s-a schimbat”.

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat că discuţii tehnice vor avea loc între SUA şi Coreea de Nord în curând şi că deznodământul acelor discuţii va arăta dacă summit-ul de pe 12 iunie va mai avea loc. El a adăugat că se aşteaptă ca atât discuţiile cât şi summit-ul să decurgă „fără probleme”.

 

Preşedintele sud-coreean s-ar putea întâlni cu Donald Trump şi Kim Jong-Un

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-In s-ar putea deplasa în Singapore pentru a se întâlni cu preşedintele american Donald Trump şi cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, a anunţat luni un oficial de la Seul, transmite DPA.

Reuniunea trilaterală ar putea avea loc pe 12 iunie, atunci când Donald Trump şi Kim Jong-Un ar urma să aibă o întâlnire istorică, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei sud-coreene, pentru agenţia de presă Yonhap.

Întâlnirea va depinde de rezultatul discuţiilor între Washington şi Phenian, a adăugat oficialul sud-coreean.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă