11.1 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăInternaționalBrazilia se va retrage din Pactul mondial pentru migraţie

Brazilia se va retrage din Pactul mondial pentru migraţie

“Guvernul Bolsonaro se va disocia de Pactul mondial pentru migraţie care tocmai a fost lansat la Marrakech, un instrument care este inadecvat pentru a înfrunta problema”, a postat pe Twitter Ernesto Araujo, viitorul ministru brazilian al afacerilor externe.

“Imigraţia este binevenită, dar nu în mod nediscriminatoriu”, şi “ea trebuie să fie în serviciul intereselor naţionale şi al coeziunii din fiecare societate”, a adăugat el.

“Imigraţia nu trebuie tratată ca un subiect global, ci în acord cu realitatea şi suveranitatea fiecărei ţări”, a mai afirmat viitorul ministru.

În America latină, Chile şi Republica Dominicană au făcut recent demersuri similare, aflându-se printre cele circa 15 ţări din întreaga lume cu aceeaşi opţiune.

Ieşirea Brasiliei din acest Pact este un nou semnal de apropiere cu diplomaţia lui Donald Trump, care a retras SUA din elaborarea textului în decembrie 2017, notează AFP.

Atât Jair Bolsonaro, cât şi Ernesto Araujo şi-au exprimat deja admiraţia pentru preşedintele american şi dorinţa lor de a se alinia la politica sa externă.

Bolsonaro, care îi va urma în funcţie de la 1 ianuarie lui Michel Temer, şi-a anunţat astfel intenţia de a transfera ambasada braziliană în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, aşa cum a făcut şi Donald Trump, chiar dacă această decizie nu a fost confirmată. De asemenea, el şi-a anunţat intenţia de a retragere Brazilia din Acordul de la Paris privind combaterea schimbării climatice.

Ernesto Araujo a dat totuşi asigurări în serie sa de postări pe Twitter de luni seară că ţara sa va continua să-i primească pe venezuelenii “care fug de regimul Maduro”. “Dar ceea ce este fundamental este să depunem eforturi pentru restaurarea democraţiei în Venezuela”, a spus el.

La ceremonia de la Marrakech, Brazilia a fost reprezentată de actualul său ministru de externe, Aloysio Nunes, favorabil acordului.

Acest text, menit să consolideze cooperarea internaţională pentru o “migraţie sigură, ordonată şi reglementată”, urmează să facă obiectul unui ultim vot de ratificare pe 19 decembrie, în Adunarea Generală a ONU.

Cele mai citite

Exclusiv: Analistul Adrian Negrescu, despre legea evaziunii fiscale: ,,Statul reușește să obțină doar 1-2% din prejudiciile din dosarele penale”

Legea evaziunii fiscale, cunoscută ca legea Ciucă-Ciolacu, împarte românii în tabere și anume cei care văd această măsură ca fiind una utilă în lipsă...

Cod galben de vreme rea în 14 județe! Care sunt zonele vizate de avertizare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul zilei...

Inundațiile din Brazilia au făcut 143 de morți. Guvernul anunță cheltuieli de urgență

Bilanțul victimelor ploilor abundente din statul brazilian Rio Grande do Sul a crescut la 143 de morți, a anunțat duminică organul guvernamental local de...
Ultima oră
Pe aceeași temă