17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO: Victime şi pagube însemnate, după cel mai puternic ciclon din istoria...

FOTO: Victime şi pagube însemnate, după cel mai puternic ciclon din istoria statului Fiji

Cel puţin cinci persoane au murit în statul insular Fiji, din sudul Pacificului, în urma distrugerilor provocate de ciclonul Winston, relatează DPA, citată de Agerpres. Potrivit serviciului meteorologic din Fiji, în timpul trecerii ciclonului Winston media vitezei vântului a fost de 205 km pe oră, cu rafale puternice de aproape 285 km pe oră, fiind vorba despre cel mai puternic ciclon din istoria statului Fiji. 

Arhipelagul, care include peste 300 de insule, a fost declarat zonă dezastru de către autorităţile locale. Situaţia în Fiji este critică şi va fi pentru încă o vreme. ”Insula naţiune nu a fost lovită anterior de o asemenea furtună şi avem nevoie de mult ajutor pentru a redresarea situaţiei, a spus Iris Low-McKenzie de la organizaţia Salvaţi Copiii. 

Jone Tuiipelehaki de la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a indicat că distrugerile ar putea fi mult mai grave decât se estimase. În unele sate toate locuinţele au fost distruse, a precizat acesta pe reţeaua Twitter. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă mai bine de 24 de ore, existând încă riscul de producere a unor ploi torenţiale şi inundaţii. 

”Naţiunea noastră se confruntă cu una din cele mai dureroase încercări. Trebuie să rămânem uniţi ca popor”, a scris premierul Frank Bainimarama pe Facebook. Forţele locale intervin în operaţiunile de după dezastrul provocat de ciclonul Winston, iar Noua Zeelandă a trimis deja personal militar în sprijinul celor din Fiji. Ciclonul Winston, furtună din categoria 5, se îndreaptă înspre vest spre Vanuatu, însă meteorologii estimează că furtuna ar putea să îşi schimbe direcţia spre sud şi să evite Vanuatu, unde anul trecut ciclonul Pam a provocat distrugeri mari.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă