Acestia au dat in judecata conducerea Loteriei Nationale pentru a fi repusi pe functii. Avocatul acuzarii este si avocatul companiei.
Directorii inscaunati de Nicolae Cristea in fruntea Loteriei Nationale au dat in judecata actuala conducere a companiei dupa ce au fost revocati din functii. Cei patru fosti stapani peste lozurile norocoase solicita plata salariului de director pana cand vor fi reintegrati. In plus, acestia cer daune materiale si morale de 350.000 de RON fiecare, ceea ce inseamna un total de 14 miliarde lei vechi. si pentru a avea castig de cauza, reclamantii si-au ales ca aparator societatea de avocati "Neamtu si asociatii". Exact aceeasi firma care reprezinta Compania Nationala Loteria Romana in procesul intentat de Cristea jurnalistilor care au prezentat in presa neregulile Loteriei. Primul care a deschis seria proceselor a fost Adrian Albu, fostul director de marketing. Acesta a cerut despagubiri de doar 350 milioane de lei vechi, pretentie respinsa de instanta la primul termen.
"Avocatul diavolului" joaca pe ambele fronturi
Pe 8 martie, Consiliul de Administratie al CNLR a decis revocarea din functie a directorilor numiti de Nicolae Cristea, la propunerea directorului general Liliana Ghervasuc. Adrian Albu si-a depus demisia inaintea sedintei, dar actul nu a fost luat in considerare si Albu a intrat pe lista revocatilor. Ceilalti directori sunt Ecaterina Deaconu, Ion Cornea, George Stan si George Croitoru. Masura a fost luata dupa ce inspectorii ANAF si-au finalizat controlul fixat pe activitatea fostului director general Nicolae Cristea. Acestia au sugerat schimbarea directorilor, iar Ghervasuc a aplicat masura. Imediat, directorii revocati au spus ca vor actiona in judecata conducerea companiei. si au facut-o prin firma angajata sa-l spele de acuzatiile aduse in presa pe fostul stapan al lozurilor, Nicolae Cristea. Acesta este trimis in judecata alaturi de George Copos pentru complicitate la o evaziune fiscala de peste un milion de euro, in urma unei afaceri dubioase cu 38 de spatii comerciale. Ieri, 8 mai, a luat sfarsit cariera de la Loteria Nationala a lui Nicolae Cristea, care a fost in preaviz dupa ce actual sef al companiei l-a anuntat ca nu mai are nevoie de serviciile sale de consilier.