14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăEconomieIsărescu: Avansul economiei se va duce spre 4%

Isărescu: Avansul economiei se va duce spre 4%

În 2017, economia românească a crescut cu 6,9%, faţă de 2016.

În luna iulie, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere, la 5,5%, estimarea privind creşterea economiei româneşti în acest an, la şase luni după ce a prognozat un avans de 6,1%.

Isărescu vede însă un avans al economiei mai apropiat de 4%.

”Creşterea economiei probabil că se va duce spre 4% în acest an. (…) Aici vedem potenţialul real de creştere al economiei”, a spus guvernatorul.

Guvernatorul a atras atenţia că sustenabilitatea economiei este mai importantă pe termen lung decât un avans mare.

”Sperăm să creăm mai multe locuri de muncă pe plan intern, nu pentru vecini. (…) Dacă asigurăm o creştere economică sustenabilă, în apropierea potenţialului, nu cu suişuri şi coborâşuri, este mai bine. La nivel mondial, s-a văzut că ţările care au apăsat prea tare pe acceleraţie şi au avut creşteri de 7%, apoi scădere spre 0 sau negativă (…) au progresat mai puţin, pe termen lung, de 20 de ani, decât cele care au mers cu 4-5%, constant, pe perioade mai îndelungate”, a avertizat Isărescu.

Miercuri, BNR a revizuit în scădere, de la 3,6% la 3,5%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 2,7%, în scădere de la 3%, pentru decembrie 2019, în contextul în care excedentul de cerere a rămas ridicat, dezechilibrele comerciale nu au fost corectate şi presiunile inflaţioniste au rămas prezente în economie.

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă