10.2 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăEconomieDeutsche Bank minimizează perspectiva unei fuziuni cu Commerzbank

Deutsche Bank minimizează perspectiva unei fuziuni cu Commerzbank

Aceste declaraţii vin ca reacţie la un articol publicat de Bloomberg, potrivit căruia preşedintele Consiliului de supraveghere de la Deutsche Bank, Paul Achleitner, s-a consultat cu principalii acţionari ai băncii precum şi cu responsabili din Guvernul german în legătură cu o posibilă fuziune cu Commerzbank.

“Preşedintele Deutsche Bank este întrebat în mod frecvent cu privire la acest subiect. Răspunsul său este întotdeauna acelaşi: “toate argumentele pro şi contra pot fi citite în rapoartele analiştilor şi în media”. Nu vede niciun motiv pentru a ridica în mod activ acest subiect”, a declarat un purtător de cuvânt al celei mai mari bănci germane.

După trei ani consecutivi cu pierderi, Deutsche Bank vrea să revină pe profit. La începutul lunii aprilie, Deutsche Bank a schimbat directorul general şi speră că sub conducerea lui Christian Sewing vrea să se reorienteze pe activităţile mai tradiţionale precum finanţarea companiilor şi pe Germania şi Europa.

Bloomberg subliniază însă că până acum nu au fost demarate discuţiile oficiale cu Commerzbank în favoarea unei fuziuni. Unul din principalele obstacole care stau în calea unei fuziuni este preţul redus la care sunt cotate în prezent acţiunile Deutsche Bank. Investitorii băncii nu doresc pentru moment o fuziune cu Commerzbank pentru că această operaţiune ar duce la o diluare semnificativă a participaţiei lor şi ar putea necesita o majorare de capital.

Statul german deţine în continuare o participaţie de 15,6% la Commerzbank, o moştenire din perioada crizei financiare când a venit în salvarea băncii cu 18,2 miliarde euro în schimbul unei participaţii de 25%. Autorităţile de la Berlin vor juca un rol proeminent în eventualele negocieri de fuziune între primele două grupuri bancare germane.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă