13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTranzacţii de 34 milioane lei, vineri, la Bursa de la Bucureşti

Tranzacţii de 34 milioane lei, vineri, la Bursa de la Bucureşti

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii iar valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit uşor 34 milioane de lei (7,59 milioane de euro). Schimburile cu acţiuni au totalizat 32,47 milioane lei (7,25 milioane euro), iar cele cu certificate au totalizat circa 1,52 milioane lei (339.520 euro), scrie Agerpres

Cele mai semnificative tranzacţii au fost realizate cu acţiunile Romgaz (10,93 milioane lei), Banca Transilvania (3,86 milioane lei) şi Electrica (3,38 milioane lei). 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o apreciere de 0,19%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,23%, indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,43%, iar BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o apreciere de 0,01%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,20%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,27%. 

De la începutul acestui an, la Bursa de Valori Bucureşti au fost realizate 327.747 tranzacţii în valoare totală de 3,081 miliarde de lei. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost de 38,515 milioane de lei.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă