93,7 milioane euro pentru finanţarea Start Up Nation

Ministerului Dezvoltării Regionalea semnat trei contracte de finanţare, în valoare totală de aproximativ 93,7 milioane euro, în cadrul apelului de proiecte de tip noncompetitiv România Start Up Nation.

Iulian Budușan 0 comentarii

11.01.2018 - 17:20

”Prin aceste proiecte, al căror beneficiar este Ministerul pentru Mediul de Afaceri, sprijinim întreprinderile să se dezvolte şi să creeze locuri de muncă în România. Estimăm că, după finalizarea activităţilor, minim 2.100 microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii vor beneficia de sprijin, fiind create si menţinute minim 4.200 locuri de muncă”, a declarat Marius Nica, Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, într-un comunicat.

Activităţile finanţate, derulate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), cuprind selecţia planurilor de afaceri depuse de antreprenori, susţinerea implementării planurilor de afaceri şi monitorizarea acestora în perioada de sustenabilitate.

Proiectele încurajează antreprenoriatul şi ocuparea pe cont propriu, prin susţinerea dezvoltării de întreprinderi cu profil non-agricol din zona urbană.

Beneficiarii finali ai finanţărilor sunt microîntreprinderi sau întreprinderi mici şi mijlocii (persoane juridice) cu profil non-agricol, din zonele urbane, cu mai puţin de un an de funcţionare, selectate pentru finanţare din ajutorul de minimis conform metodologiei prezentate în proiect, care activează într-una dintre cele şapte regiuni de dezvoltare mai puţin dezvoltate.

Proiectele au fost selectate pentru finanţare din Programul Operaţional Capital Uman (POCU). POCU stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând, astfel, investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale UE. Programul are o alocare totală de 5,085 de miliarde de euro.

Comentarii

Loading...
loading...