2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuTudor Chirilă: Cultura în România e dezbinată. E ca un arhipelag, pe...

Tudor Chirilă: Cultura în România e dezbinată. E ca un arhipelag, pe o insulă sunt pictori, pe una scriitori

Tudor Chirilă a acordat în exclusivitate un interviu pentru romanialibera.ro în care a vorbit despre cvartetul Ad Libitum, alături de care va cânta azi, la sala Arcub din Capitală, în cadrul unui concert de colinde, despre muzica clasică şi compozitorii săi preferaţi, despre proiectul Cruciada Culturii, dar şi despre cum a primit publicul “Sarkozy versus Gypsy”, o satiră care taxează atitudinea europeană referitoare la problema ţiganilor.

Cum a venit propunerea de a cânta cu cvartetul Ad Libitum?

Cred că a venit de la mine, m-am cam autopropus şi ei au salutat ideea. Eu am vorbit mai demult cu Filip Papa, liderul cvartetului Ad Libitum, să încercăm odată să fac un proiect solo cu cvartetul.
Acum le-am propus şi li s-a părut interesantă ideea de a cânta un colind împreună în seara de 18 decembrie, ei urmând să orchestreze adecvat piesa, un colind preluat din afară.

S-ar putea concretiza acest album cu Ad Libitum într-un viitor apropiat?

Idei sunt întotdeauna, dar fiecare îşi are locul ei şi atunci nu aş putea să dau un termen precis, dar ar fi foarte frumos. Deocamdată eu sunt implicat în discul “Vama” şi lucrăm mult ca să şlefuim acest disc şi să-i dăm o formă care să ne mulţumească. Suntem foarte preocupaţi şi ne ia foarte mult timp, aşa că nu cred că se va întâmpla anul viitor. O piesă aş putea, dar mi-ar fi plăcut să fac un disc întreg.

Pe cei de la Ad Libitum de când îi cunoşti?

De foarte mult timp. Ei sunt pe piaţa de muzică clasică de foarte mult timp, îi ştiu de vreo 8-9 ani şi am aproape toate înregistrările lor, mi se par nişte artişti mari, e un cvartet extrem de important. Îmi pare rău că ei cântă mai mult în străinătate decât în ţară. În Iaşi sunt foarte cunoscuţi, dar de prea puţine ori au fost la Bucureşti. Din păcate m-am bucurat mai mult de înregistrări decât de prestaţia lor live şi atunci am considerat, în cadrul Cruciadei Culturii, pentru sfârşitul acesta de an că este un eveniment foarte frumos.

Eşti un iubitor al muzicii clasice. Ce compozitori preferi?

Este o listă foarte lungă. Sunt etape în care prefer anumiţi compozitori. De exemplu, acum sunt în etapa Bruckner.  Dacă mă întrebaţi acum doi ani, eram în etapa Debussy. Dacă mă întrebaţi mai demult eram în etapa Beethoven, care revine tot timpul. Pe el îl tot redescopăr, ceea ce îl face cel mai mare împreună cu Mozart.

Îmi place foarte mult Shostakovich, enorm îmi plac ruşii. Îmi place Rahmaninov, îmi place concertul lui Mendelssohn pentru vioară şi orchestră, dar şi Brahms, Ravel. E greu de spus. Mi se pare că orice răspuns ar fi sărac. Ce e foarte frumos la muzica clasică este că ea creează etape în viaţa fiecărui ascultător.

Cine ţi-a transmis dragostea pentru muzică clasică?

Tata. Tata asculta foarte mult, mama împreună cu el. Cred că am o colecţie de vreo 300-400 viniluri care ar merita să primească un pick-up bun, ca să le pot reasculta. Am avut perioada de refuz a muzicii clasice ca orice adolescent, pentru că ascultasem în copilărie, dar apoi m-am reîntors la ea.
 
Preferi muzica clasică pură sau accepţi şi reinterpretări moderne?

Mie mi se pare că totul se cam termină cu Stravinski şi Shostakovich. Mărturisesc că nu ascult foarte multe compoziţii din epoca modernă şi post-modernă.

În momentul de faţă cred că până la urmă viitorul muzicii e incert. Se pune problema dacă muzica va fi doar reorchestrare şi reambalare sonoră sau vom începe să iubim alte tonuri, alte game, altă muzică dodecafonică, alte intervale, disonanţele.

Disonanţa să devină noul negru (râde). În momentul de faţă sunt mult mai aproape de muzica clasică scrisă până în anii ’40-’50.

Aminteai mai devreme de Cruciada Culturii, cum ţi-a venit ideea proiectului?

Impulsul mi-a venit la Festivalul George Enescu, îmi părea rău că evenimentul se întâmplă doar o dată la doi ani şi după aceea mă uitam că piaţa de cultură din România, din punct de vedere al muzicii clasice, era săracă la momentul acela.

Şi m-am gândit că Cruciada Culturii se poate extinde pe mai multe planuri, nu numai muzică clasică, ci şi în teatru, film, arte plastice. Dar fiindcă a fost un an de pauză în festival am început direct cu muzica clasică.

Există piaţă culturală în Bucureşti care poate să absoarbă încă nişte evenimente. Din păcate, din cauza crizei ne-am descurcat destul de greu şi fără să facem vreun profit, ceea ce e foarte rău, cultura ar trebui să facă şi profit.

Susţinerea sponsorilor a fost puţină, de aceea le mulţumesc celor care au fost alături de noi, mai mult decât aş fi făcut-o în mod normal, pentru că nu am reuşit să găsim sursele necesare în aşa fel încât să fim şi noi profitabili şi să fim răsplătiţi pentru munca de a aduce în faţa oamenilor nişte artişti de talie importantă.

De ce e aşa greu să găseşti sponsori pentru astfel de evenimente?

Cred că peste tot e greu să găseşti subvenţie pentru cultură. Cred că şi în Franţa e foarte bine împământenită ideea că statul trebuie să subvenţioneze cultura. Cultura are o problemă în faţa altor activităţi de divertisment popular.

Eu cred că fenomenul cultural românesc este destul de dezbinat. Dacă te uiţi la oamenii de cultură din America anilor ’60 ai să vezi că toţi artiştii erau prieteni între ei. Dramaturgii cu actorii şi compozitorii erau într-un cerc comun. Un pictor era prieten cu un actor, un scriitor asista la montările pieselor lui, se făceau cercuri, petreceri, sindrofii, cenacluri. Era o interacţiune foarte mare între diverse zone culturale şi asta făcea cultura să fie unitară, dincolo de a fi o mişcare pe zone de expresie.

Noi nu ştiu cât de mult avem schimb de idei. Nu ştiu dacă noi actorii suntem prieteni cu pictorii şi ne vizităm unii pe alţii să ne vedem creaţiile, să existe o efervescenţă care să vină şi din aprecierea operei celuilalt nu numai din zbaterea recunoaşterii operei tale.

Această lipsă creează un fel de arhipelag în loc de un tărâm. Noi nu suntem o insulă. Cultura în România nu e nici măcar o insulă mică sau mare pe care să stea toţi locuitorii ei care sunt pictori, scriitori, compozitori, poeţi.

Cultura este un arhipelag, pe o insulă sunt pictori, pe una scriitori etc. Neştiind unii de alţii nu avem o mişcare fermă şi comună. Atunci este greu. Clientul gândeşte cât public atinge, cât de solidă e nişa.

În cadrul Cruciadei Culturii mai pregăteşti şi alte evenimente legate de teatru, de film, nu numai de muzică clasică?

Anul viitor se anunţă foarte greu pentru Cruciada Culturii, la fel ca şi acesta. Proiectele noastre erau foarte ambiţioase şi trebuie să facem acum, la sfârşit de decembrie, o analiză în care să vedem dacă redimensionăm Cruciada Culturii sau să încercăm să găsim şi nişte parteneri care să preia o parte din proiectele noastre şi împreună cu noi să ducă mişcarea într-o zonă cu probleme, aceea de finanţare.

Noi antamasem pentru noiembrie Le Théâtre du Soleil al Arianei Mnouchkine, dar e vorba de un buget enorm pe care acum nu ştim dacă putem să-l capacităm, spectacolul e unul magistral, eu l-am văzut la Paris şi e o pierdere că nu s-ar putea face în Bucureşti.

V-aţi gândit să vă promovaţi mai agresiv?

Promovarea ţine de mediile în care te adresezi, iar când se promovează lucruri pentru mase e mai greu. Nu ai cum să fii agresiv, decât dezbrăcându-te în piaţa publică. Asta a fost o altă problemă. Mediile care ne-au ajutat au făcut-o în limita spaţiului disponibil. Sigur că avem internet, Facebook, Twitter, dar e greu.

Apropo de promovare, cât de important e blogul tău pentru promovarea ta artistică, a trupei Vama?

A început dintr-o joacă. A devenit extrem de important, e o tribună de la care oamenii pot afla adevărul nedistorsionat. Nu mai am nevoie să sun la un ziar ca să cer un drept la replică dacă mă deranjează ceva.

În principiu cred că oamenii mă pot cunoaşte destul de bine de pe blogul meu, unde las până într-o anumită măsură să fiu cunoscut. Prefer să-mi păstrez o parte interioară doar pentru mine, nu vreau să mă expun în totalitate şi nici nu o fac extrem de mult. Nu în ultimul rând, blogul a fost şi un exerciţiu de proză pentru mine. 

Sunt multe texte care au o valoare mai mare decât cea de simplu jurnal. Mie îmi place să scriu, nu va fi o activitate care să preia controlul vieţii mele, dar îmi place foarte mult.

Nu te-ai gândit să strângi câteva dintre aceste texte într-o carte?

Ba da, am primit o ofertă de la o editură din România şi am început să fac o selecţie şi sunt destul de critic. Cred că se pot găsi 60-70 de texte din câteva sute care să se poată încadra într-o culegere de texte. Ar fi interesant pentru cei care sunt “offline” şi nu citesc blogul. O carte rămâne o carte.

Cum v-a venit ideea să promovaţi piesa “Sarkozy versus Gypsy” folosindu-vă de acel viral cu Cabral?

Am mers pe ideea de teasing. A fost până la urmă o glumă nevinovată, nu era nimic vulgar, agresiv, violent. După gluma cu Cabral am făcut ideea unei stenograme cu Dragoş Stanca, pe principiul stenogramelor politice. El a taxat absurdul şi ridicolul unei administraţii ca cea a lui Sarkozy, cel puţin în problema ţigănească.

Nu a fost pur şi simplu doar un cântec de divertisment, a fost şi o satiră politică. Se pare că lumea nu a gustat foarte mult această modalitate de promovare. Acum, la urma urmei, mi se pare că n-a fost ceva aşa ieşit din comun.

De ce nu au gustat ideea?

Pentru că noi avem în continuare o mare problemă cu ţiganii şi suntem un popor intolerant faţă de ei şi faţă de noi înşine. Din cauza asta cântecul a fost interpretat ca un cântec pro-ţigani, el fiind de fapt un cântec anti-Sarkozy.

O parte din cei care au comentat virulent nu a înţeles, mie îmi pare foarte rău. Nu era o chestiune de fizică cuantică, era ceva de elementară înţelegere. E un cântec pro-ţigănesc indirect dacă vreţi. 

O cântaţi în continuare în concertele voastre?

Clar, ne place foarte mult piesa asta. Ne-am distrat foarte mult, am cunoscut instrumentişti ţigani de foarte bună calitate, cu care vrem să mai colaborăm chiar pe parte de rock, instrumentişti care se pot exprima muzical în diverse forme muzicale, nu numai lăutăreşte.

Acum la final de an, îţi faci planuri pentru anul viitor?

Unul din proiectele mele mari de anul acesta a fost încheiat şi mi-a adus o mare bucurie.  E un proiect încă secret care a constat într-o muncă de doi ani, secretă, şi-mi aduc aminte că anul trecut pe 31 decembrie era unul din to do-urile mele. E un proiect care are nevoie de alţi oameni care să-l ducă mai departe, eu mi-am făcut treaba. Prima parte s-a încheiat cu succes şi sunt foarte fericit.

Am terminat acest proiect, am lansat un single, o premieră de teatru. Au fost lucruri pe care mi le-am propus şi le-am făcut. Personal nu vreau decât să am echilibru şi sănătate. E o perioadă mai grea pentru noi ca ţară şi pentru meseria şi profesia pe care o fac şi dacă reuşim să trecem cu bine peste momentele grele de derută morală şi profesională vor fi vremuri mai bune. Sper să am lângă mine oameni de la care să pot să învăţ.

Cele mai citite

Guvernul va reduce prin OUG cheltuielile bugetare cu 19 miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut...

Magnus Carlsen, sfidător! Multiplul campion mondial la șah a refuzat să respecte codul vestimentar și a plecat de la turneu

Magnus Carlsen, multiplu campion mondial la șah, a fost exclus din turneul World Rapid and Blitz Championship după ce a încălcat codul vestimentar al...

Au bătut palma! Sebastian Mailat se întoarce în Liga 1 și va lupta pentru play-off cu Sepsi

Sebastian Mailat (27 de ani), mijlocașul român care a petrecut ultimele 6 luni în Coreea de Sud, a semnat cu Sepsi Sfântu Gheorghe, echipă...
Ultima oră
Pe aceeași temă