19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăCulturăSarcofage cu o vechime de 3.500 de ani au fost descoperite în...

Sarcofage cu o vechime de 3.500 de ani au fost descoperite în oraşul Luxor

Descoperirea a fost făcută de o echipă de arheologi din Franţa în necropola El-Asasif, a precizat ministerul într-un comunicat.

Cele trei sarcofage datează din timpul celei de-a 18-a dinastii egiptene (1550-1295 î.Hr.), se află într-o stare bună de conservare şi sunt decorate cu inscripţii colorate şi scrieri hieroglife, a precizat Mostafa Waziri, directorul Consiliului Suprem al Antichităţilor Egiptene.

Două dintre sarcofage au lungimi de 190, respectiv 195 de centimetri şi conţin mumiile unor femei, iar al treilea are lungimea de 190 de centimetri, potrivit lui Fathy Yassin, un oficial din domeniul antichităţilor în Luxor.

Autorităţile din Egipt au anunţat în ultimele luni o serie de descoperiri antice care ar putea contribui la revitalizarea industriei turismului, aflat în criză, o sursă principală pentru economia naţională.

Turismul egiptean a fost afectat semnificativ de mişcările de protest care au cuprins un teritoriu extins după revoltele din 2011 împotriva dictatorului Hosni Mubarak.

Sâmbătă, ministerul a anunţat descoperirea unei colecţii de animale mumificate în necropola Saqqara, din apropiere de Cairo, care include păsări considerate sacre şi cinci feline de talie mare despre care cercetările preliminare sugerează că ar aparţine unor pui de leu.

În luna octombrie, autorităţile din Egipt au descoperit în Luxor 30 de sarcofage din lemn colorat în stare bună de conservare şi având o vechime de 3.000 de ani.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă