Preşedintele francez va vizita întâi capitala slovacă Bratislava, pentru ca apoi, în aceeaşi zi, să aibă la Praga o întrevedere cu preşedintele ceh Milos Zeman şi premierul său Andrej Babis, care înainte de aceasta se vor întâlni cu Angela Merkel. Mattis va asista duminică la o mare paradă militară la Praga, la care vor fi prezenţi şi lideri slovaci.
În urmă cu un secol, la 28 octombrie 1918, cehii şi slovacii au creat Cehoslovacia, una dintre noile ţări provenite din destrămarea imperiului austro-ungar. Ei vor convieţui opt decenii, înainte de a se separa amiabil în 1993.
În acea zi din 1918, bucuria spontană a praghezilor, polcile dansate pe străzi şi apariţia de drapele naţionale formate dintr-o bandă roşie şi una albă – triunghiul albastru simbolizând munţii slovaci va fi adăugat mai târziu – puneau capăt unei dominaţii austro-ungare de peste 300 de ani.
Cehoslovacia îşi datorează în mare măsură înfiinţarea unei campanii duse în timpul Primului Război Mondial de reprezentanţii săi în exil, cehii Tomas Garrigue Masaryk şi Edvard Benes – mai târziu primii doi preşedinţi cehoslovaci – şi de generalul franco-slovac Milan Rastislav Stefanik. Aceştia din urmă s-au angajat în a-i convinge pe învingători – Franţa, Marea Britanie şi SUA – să susţină înfiinţarea statului lor.
“Legiunile cehoslovace”, formate din voluntari şi dezertori din armata austro-ungară vor juca de asemenea un rol important. Un decret ce recunoştea în calitate de armată autonomă aceste unităţi create de Franţa a fost semnat de preşedintele francez de atunci Raymond Poincare, cu zece luni înainte de naşterea statului independent. La 29 iunie 1918, guvernul francez susţine oficial aspiraţia cehilor şi slovacilor pentru un stat al lor.
Independenţa Cehoslovaciei, în 28 octombrie 1918, decurge din acceptarea de către Viena a condiţiilor impuse de preşedintele american de atunci Thomas Woodrow Wilson, care stipulau independenţa naţiunilor din Imperiul Austro-Ungar, învins în Primul Război Mondial, la fel ca principalul său aliat Germania.
Două zile mai târziu, reprezentanţi slovaci îşi confirmă, într-o declaraţie adoptată la Turciansky Svaty Martin, dorinţa de a trăi într-un stat comun cu cehii.
“Prima republică” cehoslovacă (1918-1938), percepută la acea epocă drept “o insuliţă a democraţiei” într-un mediu de regimuri autoritare, se loveşte în curând de probleme cauzate de caracterul său multietnic. Ţara număra la acea vreme, pe lângă cei 6,8 milioane de cehi şi 2 milioane de slovaci, 760.000 de unguri, 477.000 de ruteni, 190.000 de evrei şi 110.000 de polonezi, dar mai ales 3,2 milioane de germani sudeţi, majoritatea ostili noului stat.
Dictatorul nazist Adolf Hitler profită de acest lucru pentru a cuceri de la Cehoslovacia regiunea sudetă, frontalieră, prin acordurile de la Munchen din 1938, urmate de o ocupaţie germană şi crearea unui “stat slovac” oficial independent însă subordonat Berlinului.
După eliberare, Cehoslovacia va cunoaşte “Lovitura comunistă de la Praga” din 1948 şi zdrobirea de către tancurile sovietice a mişcării reformatoare “Primăvara de la Praga”, lansată în 1968, înainte de a-şi recâştiga democraţia în timpul “Revoluţiei de catifea” din 1989, condusă de disidentul ceh Vaclav Havel.
La trei ani după, cehii şi slovacii vor “divorţa amiabil”, la 1 ianuarie 1993. Republica Cehă şi Slovacia, state independente, sunt în prezent membre în UE şi NATO.
