18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăCulturăExpoziție Korniss Peter

Expoziție Korniss Peter

Personalitate marcantă a artei fotografice maghiare, Korniss Péter (n. Cluj, 1937) a creat una din cele mai bogate opere fotografice din Ungaria. A dobândit recunoaştere internațională ca artist fotograf documentarist, imortalizând cu precădere viaţa şi cultura ţărănească din Europa de Est, tema predilectă a întregii sale opere. Începând cu primele fotografii realizate în anul 1967 la Casa dansului (táncház) şi până la seriile conceptuale de fotografii din ultimii ani, Korniss nu s-a limitat la un singur spaţiu geografic.

El a imortalizat în imagini și alte colţuri ale lumii, de la America de Nord şi de Sud, Yemenul de Sud până la Siberia. Începând din anul 1978, vreme de un deceniu, Korniss Péter a surprins scene din viaţa navetiştilor, seria de fotografii „Muncitorul navetist” (1988) constituind un reper important pentru arta fotografică maghiară. Artistul este, de altfel, primul fotograf maghiar în viaţă căruia Galeria Națională Ungară i-a consacrat în 2017 o expoziţie aniversară de anvergură, semn al recunoașterii unei operei deosebit de valoroase.

Expoziţia „Korniss Péter: Memorie continuă” prezintă o selecție de treizeci și șapte de fotografii realizate în anii 1960-1970 în satele româneşti, slovace şi maghiare, până la cea mai recentă serie reprezentând femeile din Sic (jud. Cluj). Expoziţia cuprinde şase serii de fotografii care spun poveştile a patru personaje diferite – a fetei care întoarce fânul, a lui Boldizsár Mari, a lui Bálint Anna şi a lui Ioan – în imagini care lasă să se întrevadă legătura profundă, personală dezvoltată de artist cu subiectul de-a lungul întregii sale creații artistice.   

Cele mai citite

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...

Schimbări importante în Cehia pentru cuplurile de același sex

Începând cu anul viitor, cuplurile de același sex din Republica Cehă vor beneficia de majoritatea drepturilor acordate persoanelor căsătorite, cu excepția dreptului la căsătorie,...

ANAF a publicat Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe portalul propriu Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă