Una dintre puţinele supravieţuitoare de la Auschwitz, Zofia Posmysz, a scris un roman bazat pe experienţa ei în lagărul de concentrare, iar un polonez a transpus cartea într-o compoziţie muzicală, considerată a fi o capodoperă, scrie cotidianul britanic The Guardian.
Zofia Posmysz a fost arestată la 18 ani şi torturată de Gestapo timp de “trei ani şi 21 de zile” înainte să fie trimisă în lagăr, doar pentru că a fost prinsă în timp ce era în compania unei persoane care avea pliante pentru susţinerea rezistenţei poloneze. Femeia povesteşte că numai credinţa i-a dat curajul să supravieţuiască, în ciuda faptul că a trecut prin cele “mai mari grade ale degradării umane”.
Cartea sa semiautobiografică, “Pasagerul”, l-a inspirat pe compozitorul polonez Mieczyslaw Weinberg, să scrie o operă, pe care a terminat-o în 1968. Cu toate că acesta a fost considerată de marele compositor rus Dimitri Şostakovici ca fiind “o capodoperă”, opera a fost interzisă de Uniunea Sovietică şi a avut premiera abia anul trecut la Bregenz, în Austria.
Acţiunea are loc în anii ’60 şi este povestea unei întâlniri întâmplătoare între un fost gardian al trupelor SS de la Auschwitz şi un fost deţinut care sunt surpinşi împreună în timpul unei călătorii cu vaporul spre Brazilia. Zugrăvind imagini îngrozitoare de la Auschwitz, opera este o explorare a vinovăţiei şi a negării, o reprezentare a lagărului din perspectiva victimei şi a agresorului.
Weinberg a regretat tot timpul că nu a reuşit să îşi vadă opera pusă în scenă şi a mărturisit acest lucru chiar cu două zile înainte de a muri, în 1996. Redescoperirea operei a fost făcută din întâmplare de un regizor de teatru şi operă din Marea Britanie, David Pountney, care a şi realizat premiera de la Bregenz. Pountney a fot uimit de descoperire şi l-a numit pe Weinberg ca “al treilea om”, alături de Prokofiev şi Şostakovici.
Zofia Posmysz, care are acum 88 de ani, a spus că a scris romanul în 1962 după o experienţă marcantă pe care o trăise cu trei ani în urmă, la Paris, când a confundat strigătul strident al unei turiste germane cu una dintre gardienele de la Auschwitz: “Nu era ea…dar cu toate acestea, inima mea a încetat să mai bată pentru o secundă. şi apoi m-am gândit: ce aş fi făcut dacă m-aş fi întâlnit cu ea?”.
Ani de zile nu s-a simţit în stare să vorbească despre Auschwitz. “Mi-am pierdut o grămadă de prieteni, pe cei mai importanţi oameni din viaţa mea”. După ce a fost eliberată, a fost foarte tulburată când a aflat că tatăl său a fost împuşcat în 1943. De fapt, povesteşte Zofia, “nu am părăsit niciodată Auschwitz. Dacă deschid radioul şi este o piesă pe care o ascultam în Auschwitz – revin imediat acolo. Ceva îmi reaminteşte mereu de acele locuri.”
Pountney s-a consultat în nenumărate rânduri cu ea şi chiar au vizitat Auschwitz împreună. Regizorul a descris opera ca fiind “incredibil de puternică”, iar Weinberg este moderat, în termeni muzicali, în ceea ce priveşte inevitabilitatea lagărului de concentrare.
