2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe ambalaje ar trebui să aleagă brandurile pentru a încuraja consumul

Ce ambalaje ar trebui să aleagă brandurile pentru a încuraja consumul

Cantitatea de mâncare pe care oamenii o consumă este influenţată nu doar de factori precum foamea, familia sau prietenii, ci şi de ambalaje, numere, etichete, culori, forme.

Pornind de la acest aspect, doi cercetători, Xiaoyan Deng şi Raji Srinivasan, au analizat pentru Journal of Marketing efectele pe care ambalajele transparente şi cele opace le au asupra consumului.

În cazul ambalajelor transparente, cercetătorii au identificat două mari efecte. Pe de-o parte, ele scot în evidenţă produsele (efectul proeminenţei), ceea ce poate duce la creşterea consumului, iar pe de altă parte, permit o mai bună monitorizare a consumului (cantitatea este vizibilă, lucru care poate duce la un efect invers, de scădere a consumului).

Citeşte detalii pe managerexpress.ro

Cele mai citite

Denzel Washington, celebrul actor premiat cu Oscar, a fost botezat

Denzel Washington, celebrul actor premiat cu Oscar, a fost botezat și a primit licența de preot în cadrul unei ceremonii speciale la Kelly Temple...

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

Donald Trump plănuiește retragerea SUA din OMS în prima zi de mandat

Donald Trump intenționează să scoată Statele Unite din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) chiar în prima zi a unui eventual nou mandat prezidențial, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă