1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe ce consumă populaţia mai mult curent în perioada de criză

De ce consumă populaţia mai mult curent în perioada de criză

O rezervă uriaşă constituită preponderent din consumatorii care locuiesc în mediul rural determină, an de an, chiar şi în perioada de criză, creşterea consumului de electricitate la populaţie.

 

Douăzeci de ani, poate chiar 30 de ani vor fi necesari pentru a recupera „handicapul” pe care îl avem la consumul casnic de energie electrică, dacă facem comparaţie cu celelalte ţări din Uniunea Europeană şi dacă ne raportăm la media de creştere anuală a consumului, susţin specialiştii în energie.

Preşedintele Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Izvoarelor de Energie (IRE) consideră creşterea consumului de electricitate la populaţie, chiar şi în perioada actuală de criză, ca fiind una firească. Nu şomajul sau pensionarii cresc consumul gospodăriilor de electricitate, ci tendinţa de a avea un standard ridicat de viaţă.

Sub media europeană, la consum

„Consumul de electricitate în gospodării creşte pentru că avem de recuperat, tendinţa fiind de a ne alinia cu ceea ce se întâmplă în alte ţări. Statisticile europene arată că ne situăm undeva sub media europeană la consumul de electricitate a populaţiei. Problema care apare este că noi recuperăm de la un an la altul din diferenţa uriaşă a consumului, însă nici ceilalţi nu stau pe loc, şi la ei consumul continuă se crească. Dacă luăm în calcul ritmul anual de creştere şi ţinem cont că mai sunt şi alţi factori determinanţi, în cel mai optimist caz, poate în 20-30 de ani avem şansa să ne apropiem cât de cât de consumul altor ţări UE”, ne-a declarat Jean Constantinescu.

În 2008, comparat cu anul precedent, consumul de electricitate în gospodării a crescut cu 7% potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS). În 2009, când criza economcă îşi făcea simţite din plin efectele, în trei trimestre, consumul casnic crescuse cu 10%. În 2010, consumul de electricitate la populaţie s-a temperat, însă creşterea a continuat să existe (aproape 3%).

În prima lună a anului, creşterea consumului în gospodării a înregistrat un ritm anual de 3%, deşi de exemplu, iluminatul public a scăzut cu 7%.

„Există o rezervă uriaşă, o capacitate foarte mare de recuperare a consumului casnic. Suntem ţara europeană cu cea mai mare populaţie rurală. Încet, dar sigur, anumite zone încep să se dezvolte, oamenii cumpără de la calculatoate, televizoare, până la aparatură electrocasnică. Consumul creşte de la un an la altul şi tendinţa se va păstra pe durata câtorva decenii”, a menţionat Jean Constantinescu.

Cum era înainte de 1990

În perioada anilor ’80, consumul de energie electrică la populaţie era ridicol de mic (comparativ cu alte ţări europene), încadrându-se în intervalul 30-40 kwh/gospodărie/lună. Până în 1990, de câteva ori pe zi, distribuţia de electricitate se întrerupea, ajungându-se şi la cumularea câtorva ore zilnic. Întreruperea distribuţiei de curent electric către populaţie avea loc atât pe durata zilei, cât şi după lăsarea serii. La facturare existau mai multe paliere de plată (cu majorări importante), iar la depăşirea unei anumite cantităţi se putea lua, de către distribuitor, chiar decizia întreruperii totale a alimentării cu energie electrică.

Problema raţionalizării cantităţii de electricitate distribuite către populaţie în perioada dictaturii ceauşiste era rezultatul dezvoltării necontrolate a unor coloşi industriali energofagi, resursele primare de energie fiind limitate, la fel şi importurile. După 1990, primul-pministru din acea perioadă, Petre Roman a obţinut de la statul german un ajutor constând din energie electrică gratuită, pentru populaţie, pe durata a şase luni. La sfârşitul anului 1990, capacităţile de producţie energofage şi-au diminuat din activităţi rămânând astfel cantităţi suficiente pentru populaţie.

Resurse de energie

Consumul total de energie electrică a crescut cu 4% în ianuarie 2011, faţă de ianuarie 2010.

Populaţia a consumat cu 3% mai mult curent, iar iluminatul public a înregistrat o scădere de 7%.

Exportul de energie electrică a crescut puternic în prima lună a anului 2011, cu peste 250%.

Consumul de electricitate în gospodăriile din România este sub media celorlalte ţări din UE

Cele mai citite

Denzel Washington, celebrul actor premiat cu Oscar, a fost botezat

Denzel Washington, celebrul actor premiat cu Oscar, a fost botezat și a primit licența de preot în cadrul unei ceremonii speciale la Kelly Temple...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Program special la metrou în perioada sărbătorilor de iarnă: Cum se circulă de Revelion

Metrorex a publicat programul de circulație al trenurilor de metrou pentru sărbătorile de iarnă. În perioada 25-27 decembrie, 1-2 ianuarie 2025 și 6-7 ianuarie...
Ultima oră
Pe aceeași temă