9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialIncendiu la un tramvai al liniei 5, aflat în staţie, în zona...

Incendiu la un tramvai al liniei 5, aflat în staţie, în zona Băneasa din Capitală

 

Un tramvai a luat foc, luni dimineaţă, în jurul orei 05:45, la capătul liniei 5, din zona Băneasa, din cauza unei defecţiuni la panoul electric. În momentul izbucnirii incendiului nu se afla nicio persoană în vagon, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, informează Mediafax.

Daniel Vasile a precizat că flăcările au fost limitate, până la intervenţia pompierilor, de către angajaţii RATB, care au folosit extinctoare. Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi au stins incendiul în aproximativ zece minute.

În urma incendiului nu au fost înregistrate victime, în tramvai nefiind niciun călător, a mai spus Daniel Vasile.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă