Încă din timpul primului război mondial, liderii românilor ardeleni au început demersurile în străinătate pentru a obţine desprinderea Transilvaniei de Austro-Ungaria.
Unii istorici, precum Ioan Scurtu, au găsit în arhive documente emoţionante legate de activitatea din zilele premergătoare Adunării de la Alba Iulia. Încă din aprilie 1917, o delegaţie de români ardeleni alcătuită din Vasile Lucaciu, Vasile Stoica şi Ioan Moţa a plecat în S.U.A., unde a desfăşurat o susţinută activitate în favoarea cauzei unirii. În iulie 1917, ardelenii au înfiinţat la Londra „Societatea Anglo-Română” în acelaşi scop. Apoi, cu prilejul constituirii Consiliului Naţional Român Central, liderii români au tipărit Manifestul acestuia în 18.000 de exemplare, pe cheltuiala lui Aurel Vlad, iar difuzarea a fost făcută de socialistul Ioan Mihuţ pe întreg cuprinsul Transilvaniei şi al Banatului. În cuprinsul lui era făcută o pledoarie fierbinte pentru unire, Comitetul sublinia că „Europa este în flăcări. Popoarele subjugate au scuturat jugul robiei de clasă şi de rasă”.
La 2 noiembrie 1918 şi-a început activitatea Consiliul Naţional Român Central la Arad, în casa lui Ştefan Cico-Pop din str. Fabian Gabor nr. 7 „unde suna telefonul zi şi noapte şi unde veneau, după îndrumări, emisari din întregul cuprins al Transilvaniei”. Este de subliniat şi faptul că un grup de reprezen-tanţi ai vieţii culturale şi politice maghiare, Ady Endre, Bela Bartok etc., au difuzat un manifest în care îndeamnă de a trăi „unii lângă alţii în pace, ca naţiuni libere”. Comitetele, societăţile şi ligile românilor ardeleni au avut un rol extrem de important în obţinerea recunoaşterii Unirii.
Primele gărzi naţionale
Liderii români înfiinţau, cu mare entuziuasm, Gărzile Naţio-nale, „menite a asigura ordinea publică, siguranţa cetăţenilor şi a averii publice”… În 14 noiembrie pleca din Sibiu spre Iaşi, cu un automobil, profesorul Nicolae Bălan, însoţit de căpitanul Victor Precup şi, după două zile, au ajuns la destinaţie, unde a avut convorbiri cu Regele Ferdinand I „cel Loial”, cu preşedintele Consiliului de Miniştri, generalul Coandă, dar şi cu I.C. Brătianu, Nicolae Iorga etc. care erau acolo. Iată cum povesteşte chiar prof. Bălan acestă călătorie: „Pe urma îndrumării ce ne aduse de la Arad dl Bohăţel de a lua contact cu guvernul din Iaşi, la îndemnul mai multor membri ai Consiliului nostru sibian, am luat sarcina asupra mea. Plecând cu automobilul din Sibiu, joi dimineaţa, în 14 noiembrie, am răzbit prin Mediaş, Târgu-Mureş, Reghin, la Bistriţa, de unde, după ce mi-am cules informaţii de la ai noştri, am plecat prin Pasul Bârgăului la Vatra Dornei, în Bucovina”. Profesorul Nicolae Bălan hotărâse să facă drumul travestit în ordonanţa căpitanului Precup şi aşa au pornit la drum cu un automobil „Benz”.
După misiunea de la Iaşi a plecat din Bacău în Ardeal un aparat de zbor, care a aterizat apoi pe Câmpia Libertăţii din Blaj cu scrisori către dr. Vasile Suciu, pe atunci vicar al Mitropoliei, şi o scrisoare confidenţială pentru Consiliul Naţional Central din Arad. Într-una dintre ele era atenţionat Vasile Goldiş ca la Alba Iulia „să nu pună nici un fel de condiţiune la unire care ar fi îngreunat tratativele diplomatice ulterioare”. Cu acest aparat de zbor au fost aduse şi manifeste. Vasile Niculescu afirma: „Cu 2.600 metri trecurăm Carpaţii. (…) Intrară apoi între Târnave, deodată pasagerul – Căpitanul V. Niculescu – auzi cuvântul magic ieşit din gura căpitanului Precup: Blajul. Spunea.„Uite acolo, între linia ferată şi Târnava Mare, Câmpia Libertăţii… Iată şi crucea lui Avram Iancu (…). Apoi cu ochii ţintă spre piaţa oraşului strigă: manifeste, domnule căpitan. Şi din carlingă, drept în mijlocul pieţei se aruncă câteva pachete cu manifestele Marelui Cartier General, ceea ce a creat jos, o mare animaţie, oameni salutând avionul cu tricolor românesc. Apoi, când a aterizat, toată mulţimea a fugit spre avion şi la întrebarea pilotului «Cine sunt stăpâni aici, măi, băiete?!», un copil, ajuns primul acolo, a răspuns mândru: «Românii, mă rog frumos, domnule».”
Arme pentru Gărzile Naţionale
Iar în lunile formării Gărzii Naţionale, românii căutau arme pentru noua armată ardeleană, şi în acest context, Dominic Stanca povesteşte cum, împeună cu locotenentul Ştefan Moga, au intrat la căpitanul Stolzenberg ce comanda detaşamentul de jandarmi din Petroşani şi au cerut armele şi muniţia din magazie, pentru că, explicau ei jandarmului şef, „curentul revoluţiei este mai tare decât puterea voastră, el vă mătură din cale”. Într-un târziu, căpitanul, palid şi tremurând, a ordonat: „deschide magazia de arme”…. Sau o altă secvenţă, aş zice antologică: Ştefan Ciceo-Pop, în acţiunea luării puterii la Arad, s-a lovit de generalul Resch, care i-a declarat că este ungur. Atunci, Ştefan Cico-Pop l-a acuzat de trădare faţă de împărat, ceea ce nu-i dă dreptul să dispună asupra naţiei române. Atunci, „Sărmanul general a căzut în fotoliu şi a izbucnit în plâns, delarând: «Apoi, fă cu românii d-tale ceea ce vrei…» Există în memorii şi o secvenţă tragică: tânărul Ioan Arion a fost secerat de gloanţe în gara Teiuş, în timp de flutura un steag românesc. A fost înmormântat, cu onorurile cuvenite unui martir, a doua zi după Marea Adunare Naţioanlă”. (Bibliografie: Ioan Scurtu, „Alba Iulia-1 Decembrie 1918″.)
Cine au fost eroii Unirii
Unirea Transilvaniei cu România a fost pregătită, din partea românilor ardeleni, de o serie de personalităţi, precum Iuliu Maniu, cel care avea să devină şi premier al României Mari, dar şi lider al rezistenţei anticomuniste. Cele mai multe personalităţi proveneau din Partidul Naţional Român, formaţiune politică ce reprezenta interesele românilor din Transilvania şi Banat. Aşa ar fi George Pop de Băseşti, cel care a prezidat Marea Adunare Naţională, dar şi Alexandru Vaida Voevod, viitorul premier al României Mare. De asemenea, aceste acţiuni au fost susţinute şi de reprezentanţii Partidului Social-Democrat al românilor din Transilvania, precum Tiron Albani, Enea Grapini, Ion Flueraş, Iosif Jumanca. Nu au lipsit nici personalităţile religioase, precum episcopul greco-catolic al Gherlei, Iuliu Hossu, cel care avea să devină apoi primul cardinal român din istorie, precum şi episcopul ortodox al Caransebeşului, Miron Cristea, cel care avea să devină apoi primul patriarh al României.
