10 iunie în istorie: Americanii explorează planeta Marte. Românii își citesc dosarele de la Securitate

de Mihai Diac , 10 iunie 2017 - stire actualizata la ora 20:02, 09 iunie 2017

La 10 iunie 1948, regele Mihai s-a căsătorit cu regina Ana. În 1999, deputaţii români au adoptat  „Legea accesului la dosarele fostei Securităţi”. Iar în 2003, NASA lansează vehiculul rover Spirit, pentru explorarea planetei Marte.

Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 10 iunie în istorie.

1415. Prima mențiune documentară a funcției de „spătar" în Țara Românească. Atribuțiile acestuia erau comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii.

1672. S-a născut  Petru cel Mare, țarul Rusiei (1682-1725) (decedat 1725).

1836. A murit André-Marie Ampère, fizician și matematician francez, unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului.

1844. S-a născut Carl Hagenbeck, zoolog german, cunoscut pentru crearea grădinilor zoologice fără gratii și a întregii arhitecturi a acestora (revoluția Hagenbeck).

1860.  S-a născut cântareaţa Hariclea Darclée.

1912. Aurel Vlaicu a obţinut, la mitingul aviatic de la Aspern  (Austria), premiul I pentru aruncarea unui proiectil la ţintă, de la o înălţime de 300 de metri şi premiul al II-lea pentru aterizarea la punct fix.

1915. S-a născut sciitorul american Saul Bellow, laureat al Nobel.

1921. S-a născut  prințul Philip, duce de Edinburgh. Din anul 1947 este căsătorit cu regina Elisabeta a II-a a Angliei.

1922. În Sala Filarmonicii din Petrograd începe procesul public intentat de bolșevici unor preoți care s-au opus confiscării bunurilor bisericești. Principalul acuzat este mitropolitul Veniamin al Petrogradului și, alături de el, alte 86 de persoane.

1922. S-a născut actrița americană Judy Garland.

1927. S-a născut fotbalistul László Kubala, selecționat  în patru selecționate naționale: Cehoslovacia, Ungaria, Spania, Catalonia.

1948. Căsătoria regelui Mihai cu prințesa Ana de Burbon-Parma.

1967. A murit actorul american Spencer Tracy.

1967. A încetat Războiul de şase zile dintre Israel, Siria, Egipt şi Iordania

1970. S-a născut Loredana Groza, cântăreață de muzică ușoară.

1989. S-a născut Alexandra Stan, cântăreață română.

1999. Deputaţii au adoptat  „Legea accesului la dosarele fostei Securităţi”, inițiată de parlamentarul Ticu Dumitrescu.

2003. NASA lansează vehiculul rover Spirit, începând misiunea de explorare a planetei Marte.

2004. A murit  cântăreţul american Ray Charles.

2008. A murit scriitorul Cinghiz Aitmatov, originar din Kirghistan, nominalizat la premiul Nobel pentru Literatură  (Eşafodul, Vaporul alb, O zi mai lungă decât veacul).

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design