11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTrenuri blocate pe traseu, din cauza unor copaci prăbuşiţi peste firele de...

Trenuri blocate pe traseu, din cauza unor copaci prăbuşiţi peste firele de contact

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA, personalul feroviar intervine la această oră pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii la linia de contact pe intervalul de staţii Predeal – Timişu de Sus, zonă afectată în a doua parte a zilei de luni de prăbuşirea arborilor de pe versanţi, care au rupt firul de contact şi cablul purtător pe întreaga distanţă.

Trenurile de călători care asigură legătura pe relaţia Bucureşti – Braşov staţionează în gările Timişu de Sus şi Braşov în intervalul orar necesar finalizării lucrărilor de intervenţie în zona Predeal – Timişu de Sus, care s-au desfăşurat şi în cursul nopţii.

”Această măsură este necesară pentru a permite accesul a 3 drezine pantograf care acţionează pentru restabilirea continuităţii firului de contact, a cablului purtător şi efectuarea reglajelor la catenară pe întreaga distanţăafectată de căderile de copaci, astfel încât traficul feroviar să se reia în condiţii normale, cu tracţiune electrică. La această oră, trenurile de călători IR 1644, R 3002, IR 1742, IR 1528 şi R 3004 staţionează în gările Timişu de sus şi Braşov, urmând a fi reînscrise în circulaţie după finalizarea intervenţiilor şi redeschiderea liniei în condiţii normale de trafic”, se arată în comunicat.

Cele mai citite

Sfârșit de drum pentru Djokovic la Roma. Sârbul a fost eliminat de locul 32 mondial

Novak Djokovic a fost eliminat din turneul ATP Masters 1.000 de la Roma și a constituit una dintre surprizele majore ale competiției. Cu toate...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Cod galben de vreme rea în 14 județe! Care sunt zonele vizate de avertizare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul zilei...
Ultima oră
Pe aceeași temă