11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTimişoara renunţă la una dintre porţile de intrare în oraş

Timişoara renunţă la una dintre porţile de intrare în oraş

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ionuţ Sârbu, a declarat, joi dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, că circulaţia a fost oprită timp de mai multe ore, în noaptea de miercuri spre joi, pe Calea Aradului din Timişoara, pentru a demola poarta de intrare.

Lucrările de demolare a porţii au fost efectuate de către muncitorii societăţii de termoficare a Timişoarei, firmă care aparţine primăriei.

“Circulaţia a fost oprită pentru a permite lucrările de demolare a porţii. La solicitarea Colterm, comisia de circulaţie a Primăriei Timişoara a dat un aviz pentru întreruperea traficului, pentru buna desfăşurare a lucrărilor”, a afirmat Ionuţ Sârbu.

În această săptămână, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, afirma că poarta de intrare în oraş, de pe Calea Aradului, va fi demolată, urmând ca apoi în zonă să se realizeze racordurile la o nouă stradă.

“Este în fază avansată noua arteră de legătură între Calea Aradului şi Calea Torontalului. Deocamdată, nu se pot face racordurile pe Calea Aradului până când nu se demolează acea poartă de intrare în oraş. Ea va fi în zilele următoare demolată”, declara primarul Timişoarei.

Poarta de intrare în Timişoara, de pe Calea Aradului, era identică cu cea de pe Calea Lugojului care s-a prăbuşit în timpul furtunii puternice din 17 septembrie 2017 şi a ucis un tânăr de 24 de ani, aflat într-o maşină.

Ambele porţi de intrare în Timişoara, de pe Calea Aradului şi Calea Lugojului, au fost construite în urmă cu 37 de ani, iar în anul 2015 au fost reabilitate pe baza unor soluţii tehnice identice. Primăria Timişoara a plătit pentru modernizarea celor două porţi aproximativ 100.000 de euro.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis, în noiembrie 2017, ca poarta de intrare în Timişoara, de pe Calea Aradului, să fie adusă la starea dinaintea efectuării lucrărilor de modernizare, pentru a se evita orice pericol.

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă