12.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăȘtirile zileiȘefa Monumentelor de la Primăria Capitalei, inculpată penal

Șefa Monumentelor de la Primăria Capitalei, inculpată penal

Fiind vorba despre Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, primăria cu cel mai mare buget din ţară, este cât se poate de firesc să ne uităm cu atenţie la background-ul acelora care conduc institutiile aflate în subordinea celei mai bogate municipalităţi din România. 

Oana Valeria Zaharia este din iunie anul trecut noul director al AMPT, o instituţie care mai ales acum, în 2018, anul Centenarului, cheltuie sume uriaşe de bani publici . Constanţeanca Oana Zaharia este fosta soţie a lui Mircea Marcu, director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime în perioada 2010-2011 şi om de casa al controversatului afacerist Valeriu Iacubov, la rândul sau, un apropiat al fostului lider pesedist Viorel Hrebenciuc.

Despre Oana Zaharia trebuie spus în primul rând, că până in luna noiembrie a anului trecut (atunci când deja conducea instituţia ) a fost inculpata penal intr-un dosar de înşelăciune- dosar închis, NU din cauza lipsei de probatoriu, ci pentru că parţile din dosar s-au împăcat.  Astfel, în data de 17.11.2017, pe Portalul Instanţelor de Judecată, apărea comunicarea potrivit căreia: “În baza art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.p.p. cu aplic. art. 244 alin. 3 C.pen., art. 159 c.p., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei ZAHARIA VALERIA-OANA (…), privind comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 ?i 2 Cod penal, ca urmare a împăcării părţilor. În baza art. 159 alin. 2 cod penal, constată stinsă acţiunea civilă formulată în cauză. În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d), obligă pe inculpata ZAHARIA VALERIA-OANA la plata sumei de 1000 lei, iar pe persoana vătămată ZANFIR SIMONA LOREDANA la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.11.2017. “.

Se ridică astfel, în mod firesc întrebarea, conducerea administrației Capitalei ştie că în momentul în care a numit-o pe Oana Valeria Zaharia la cârma bănoasei Administraţii a Monumentelor şi Patrimoniului Turistic aceasta fusese deja trimisa în judecata pentru înşelaciune în dosarul penal nr. 16941/212/2017/a1 (foto 1) ? Şi că abia multe luni mai târziu, atunci când Oana Zaharia deja conducea AMPT, dosarul acesteia s-a închis, nu pentru că ar fi lipsit probe din dosar ci pentru că partea vătamata si inculpata s-au împăcat. 

 

Cele mai citite

Corabia Piraților Beach Club Avrig – tărâmul exotic cu atracții estivale

Comunicat de presă 14 mai 2024 Vara își intră tot mai serios în drepturi iar iubitorii de momente de relaxare specifice acestui anotimp trebuie...

Reporterul Pro Tv Marius Buga condamnat pentru sex cu doi minori instituționalizați

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi...

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...
Ultima oră
Pe aceeași temă

3 COMENTARII

  1. Ștefan Bâlici a fost îndepărtat de la conducerea Institutului Național al Patrimoniului de către ministrul Lucian Romașcanu - Cultura la dubă Ștefan Bâlici a fost îndepărtat de la conducerea Institutului Național al Patrimoniului de către ministrul Lucian Romașcanu - Cultura la dubă

    […] Conform România Liberă, Oana Zaharia a fost inculpată penal într-un dosar pentru înșelăciune. Cauza s… […]

  2. Leváltották az Országos Örökségvédelmi Intézet igazgatóját, tiltakoznak a műemlékvédők – Maszol | EuroCom - Romániai Sajtófigyelő Leváltották az Országos Örökségvédelmi Intézet igazgatóját, tiltakoznak a műemlékvédők – Maszol | EuroCom - Romániai Sajtófigyelő

    […] lesz, aki a bukaresti Műemlékvédelmi Igazgatóság vezetője volt, és a România Liberă szerint 2018-ban csalás vádjával indult ellene eljárás, ami aztán a felek megegyezésével […]

  3. Ministrul Culturii anunță înlăturarea lui Ștefan Bâlici de la conducerea INP, în ciuda valului de critici din partea specialiștilor - Cultura la dubă Ministrul Culturii anunță înlăturarea lui Ștefan Bâlici de la conducerea INP, în ciuda valului de critici din partea specialiștilor - Cultura la dubă

    […] Conform România Liberă, Zaharia a fost inculpată penal într-un dosar pentru înșelăciune. Cauza s-ar f… […]