REVISTA BLOGURILOR. Cu lupa pe problemele din București și din țară

de Andra Dumitru , 29 aprilie 2016 - stire actualizata la ora 08:29, 29 aprilie 2016
REVISTA BLOGURILOR. Cu lupa pe problemele din București și din țară

Principalele subiecte din blogosfera românească de vineri sunt problemele din sistemul sanitar și traficul din Capitală.

Investigația lui Cătălin Tolontan despre dezinfectantul de proastă calitate folosit în spitalele românești a stârnit un scandal de amploare. Corpul de control al premierului Cioloș a început o anchetă pe dosarul dezinfectantelor din spitale. De asemenea, Ministerul Sănătății a anunțat, de asemenea, măsuri de control. Chiar președintele Iohannis a vorbit despre nevoia de schimbare a procedurilor din domeniul Sănătății.

Zoso vine cu o soluție pentru a rezolva simplu înghesuiala de la intersecția Centurii București cu Autostrada A1.„Nodul acesta rutier e un coșmar pentru toată lumea. La 1, oamenii care vin din nord fac dreapta sau merg înainte. Din vest, vin hoarde de oameni, uneori pe 3-4 benzi, care vor să facă stânga sau dreapta. E un coșmar. O soluție simplă: interzicerea celor care din centrele comerciale din nord să mai ajungă la centură pe drumul 1”, scrie bloggerul. 

Adrian Georgescu scrie despre scandalul de la Operă: „Dacă ne putem certa la Operă, înseamnă că ne putem certa oriunde: la grupul de terapie, la priveghi, când ne bronzăm pe saltea în largul mării, în timpul unei operații pe cord deschis sau în somn. Românii se pot lua de păr și dacă sunt de aceeași părere sau mai ales atunci. Când cineva îți dă dreptate înseamnă că și-a însușit opinia ta. În ce scop? Cine l-a trimis? Nevoia de inamici o întrece pe cea de prieteni. De-aia folclorul nostru dospește de paranoia. Avem dușmani nu doar în manele, ci și în toate baladele sau doinele. Tuturor personajelor bune li s-a pus gând rău. Apropo, cum să-i spui unei oi că tovarășii tăi vor să te omoare? Nu e de glumă, omul chiar trebuia internat urgent; poate despre asta și vorbeau ceilalți ciobani”.

Victor Kapra povestește despre experiența pe care a avut-o în calitate de „diriginte”, în cadrul „Școlii Altfel”. Le-am pus întrebarea aceasta: ce probleme din localitatea ta crezi că au putea rezolva cu ajutorul Internetului? Și ei au răspuns: vreau să creez o comunitate online și să-i învăț pe oamenii din sat să nu mai arunce gunoaie peste tot. Tot satul e plin de gunoaie, iar pubelele cumpărate din fonduri europene zac nefolosite, legate cu lanț în spatele primăriei; vreau să-i determin pe oamenii din comună să-și sterilizeze câinii. Sunt mulți câini ai nimănui. Într-o iarnă când era zăpadă multă, o haită de câini au intrat la un om și i-au mâncat o oaie; vreau să creez o mică întreprindere care să prelucreze legume și fructe. Majoritatea oamenilor de la mine din comună nu au de lucru; aș face un site în care să arăt tradițiile populare. De Rusalii, la noi în sat, flăcăii se adună și joacă dansul Călușului. Au fost 36 de elevi de clasa a IX-a și a X-a, din județele Vâlcea și Olt, cărora le-am fost „diriginte” pentru o zi la „Școala Altfel”. Ceilalți profesori: Andrei Crăciun (Scriere Creativă), Doru Panaitescu (Fotografie și Conservarea Naturii)  și Carmen Albișteanu (Sport). Au o energie fantastică acești copii: trebuie doar să le dai ceva să facă și vor face”.

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design